Mă văd nevoit să scriu, din nou, despre simpatia mea, Gelu.

Îl știți, de-acum: Ștefan Diaconu, Gelu, șeful Fiscului, e cel mai tare: e ăla care le-a dat cu tifla parlamentarilor de l-au invitat să dea seamă pentru închiderile de firme pentru câțiva lei găsiți în plus în casă, susținând că sunt pure invenții. „Convocarea mea e neavenită”, zice Gelu. Nu mă, neavenit ești tu! Îmi permit să folosesc adresarea asta personală și ireverențioasă, total neconcordantă cu deontologia profesională, fiindcă pățania mea de zilele astea mă îndreptățește întru totul.

Vasăzică, rămân eu fără job. Cum în ultima perioadă am lucrat pe drepturi de autor, nu primesc șomaj (nici nu l-aș fi cerut, chiar dacă mi s-ar fi cuvenit, dar asta e altă discuție). Nefiind nici angajat, nici șomer, nu mai sunt asigurat la Sănătate, de niciun fel. Ca să mă pot angaja… dar ce zic eu: ca să pot să mă înscrie la un concurs în vederea angajării, am nevoie de adeverință medicală. Ca să mi se dea adeverință medicală, trebuie să fiu asigurat. Mă pot asigura, plătind din buzunar banii de asigurare, dar pentru asta trebuie să închei un contract. Ca să închei contractul, am nevoie de adeverință de la Fisc cum că nu obțin venituri.

Până la urmă, adeverința medicală am obținut-o fără a mai fi asigurat, grație bunăvoinței medicului de familie. Dar, întâmplarea face că, taman în perioada asta tranzitorie (sper), să am o problemă de sănătate, cu dureri care se accentuează pe zi ce trece. Medicul de familie mi-a recomandat niște teste și un consult de specialitate, dar nu îmi poate da trimitere, nefiind asigurat. Așa că tot la Fisc trebuie să merg, pentru blestemata de adeverință.

Ajuns la registratura agenției fiscale de sector (6) observ un afiș pe care scrie că pentru adeverințele de venit e necesar un timbru fiscal de doi lei, care se cumpără de la poștă. Carevasăzică, pentru a-i dovedi unui organ al statului că n-am venit, cu o hârtie de la un alt organ al statului, în scopul încheierii unui contract cu statul, pentru a-i da statului bani, trebuie să achit bani tot statului, din venitul pe care nu-l realizez! OK, e vorba de numai doi lei, dar principiul mi se pare absurd.

Cel mai apropiat oficiu poștal e la o distanță de aproape un kilometru de agenția fiscală. Prin urmare, aceeași nenorocită de bătaie de joc, semnalată și de atâția alții înaintea mea, continuă să fie practicată de Fisc: în loc să încaseze pe loc o sumă derizorie, te trimite la naiba-n praznic, să-i aduci un timbru.

Ca să nu bat drumul de pomană, stau la coadă să întreb dacă mai e nevoie de ceva pentru a obține adeverința (că pe afiș nu scria). E nevoie, desigur, de un tipizat de cerere, pe care funcționara de la registratură mi-l înmânează. Și îmi precizează că, pentru fiecare an fiscal pentru care solicit adeverința de venit, trebuie să achit un timbru de doi lei. Din fericire, am nevoie de adeverința de venit curent, nu pe toată perioada în care am lucrat, că s-ar fi adunat o sumă frumușică…

Revenit de la poștă, înmânez tipizatul completat, copia după buletin și timbrul de doi lei. Funcționara îmi dă un bilețel ștampilat, spunându-mi să revin peste o săptămână după adeverință. „Și eu între timp ce fac? Am dureri…”. Mă sfătuiește să mă duc în audiență. Am noroc că doamna Mincu, la care am fost în audiență, înțelege problema și mă reprogramează pentru luni dimineața. Mai am de îndurat doar sfârșitul ăsta de săptămână.

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments