Erori grave la subiectele de la Evaluarea Națională, examenul de limba română

Foto: Realitatea.net

Foto: Realitatea.net

Consiliul Național al Elevilor (CNE) transmite într-un comunicat că sprijină demersul Federației Naționale a Asociațiilor de Părinți de a cere demisia cadrelor didactice din Centrul Național de Evaluare care au elaborat subiectele probei de Limba română la evaluarea națională.

Conform Mediafax, CNE spune că acești profesori au elaborat subiectele “fără să țină cont de programa școlară aflată în vigoare”.

“Ținem să reamintim membrilor Centrului Național de Evaluare că până la finele ciclului gimnazial se studiază, în școlile de stat și private din România, conform programei școlare aflate în vigoare, genul liric, dar doar specia pastel; specia filozofică, din care face partea poezia ‘Gânduri pentru Anul Nou’ de Ion Minulescu, text pe care s-a bazat primul subiect al examenului, se studiază în ciclul liceal”, se spune în comunicatul CNE.

Reprezentanții acestei strucuturi de reprezentare a elevilor mai spun că profesorii evaluatori nu au avut liberatea de a puncta mai multe sinonime la exercițiul numărul 1, subiectul I (la care se cerea câte un sinonim pentru “fiindcă”, “cer” și “liniștit”), “datorită baremului care nu a fost elaborat conform modului de gândire al elevilor din ciclul gimnazial“.

CNE mai punctează că elevilor li s-a cerut în exercițiul 5 de la punctul A, Subiectul II, să precizeze felul a două propoziții subordonate, în condițiile în care prima propoziție din fraza respectivă putea fi interpretată atât ca propoziție temporală, cât și ca propoziție condițională. În același timp, ultima propoziție a aceleiași fraze poate fi interpretată atât ca propoziție indirectă, cât și ca propoziție de
scop.

“Este important ca, prin Evaluarea Națională, elevilor să li se ofere cadrul optim în care să își pună în valoare cunoștințele acumulate de-a lungul celor opt ani de studiu, fără a le constrânge, în vreun fel, capacitatea de liberă exprimare, respectând, în același timp, normele programei școlare. Subiectele trebuie să fie clare pentru orice elev, indiferent de mediul social din care provine, cerințele
care lasă o arie mare de interpretare reprezentând un adevărat impediment pentru obținerea unor note mari. (…) Reamintim faptul că media obținută de elevi la Evaluarea Națională pentru clasa a VIII-a constituie 75% din media de admitere în ciclul liceal. Drept urmare, ne-am dori să vedem în următoarele sesiuni ale examenului o serie de subiecte ce nu lasă loc de interpretări”, a declarat Eduard Mititelu, președintele CNE.

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți a adresat, vineri seară, o scrisoare deschisă ministrului Educației,Remus Pricopie, în care a enumerat nemulțumirile membrilor săi legate de subiectele la limba română la evaluare.

Ca și CNE, FNAP subliniază că „Poezia filozofică, de genul ‘Gânduri pentru Anul Nou’ (I. Minulescu), care tratează teme existențiale (moartea și viața, trecerea timpului, iubirea) se studiază la liceu. Oare s-a încurcat subiectul cu unul de la bacalaureat? Sau întâi evaluăm și apoi predăm?”, se arată în scrisoarea părinților.

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți reclamă și că “cele două compuneri de la literatură sunt asociate ca teme, fapt care a făcut ca un copil care nu a înțeles mesajul poeziei să nu aibă oportunitatea unei recuperări pe o temă diferită”.

Pornind de la aceeași poezie a lui Minulescu, elevii au avut de menționat mai multe sinonime pentru trei cuvinte din versurile acesteia, cerință la care, spun părinții, baremul a fost “prost gândit și nu a lăsat libertate profesorilor evaluatori să ia în considerare toate variantele de răspuns corecte”.

Baremul la acest subiect, făcut public de Ministerul Educației, a fost următorul: câte 2 puncte pentru notarea oricărui sinonim potrivit pentru sensul din text al cuvintelor subliniate (de exemplu: fiindcă – deoarece, căci; cer – pretind, solicit; liniștit – calm, stăpânit).

În scrisoare este contestat și subiectul de gramatică având ca ipoteză fraza “Când sunt scrise bine, romanele constituie în sine povești despre viață, care îl încurajează pe cititor să înțeleagă mai bine profunzimea experienței umane”. Cerința a fost ca elevii să transcrie două propoziții subordonate diferite din această frază, precizând felul acestora.

Federația Națională a Asociațiilor de Părinți consideră controversat subiectul, pe motiv că fraza este interpretabilă. “În timpul corectării, în unele județe s-a retras baremul și, după un timp, s-a readus baremul cu modificări”.

Contestat este și ultimul subiect al probei: “Redactează, în 80-150 de cuvinte, o scurtă narațiune în care să prezinți o întâmplare petrecută în timpul participării la o întâlnire organizată de școală, cu un scriitor contemporan”.

“Apreciem că subiectul întâlnirii cu un scriitor contemporan a asigurat egalitate de șanse copiilor din mediul rural cu cei din mediul urban”, se afirmă în scrisoarea deschisă adresată lui Remus Pricopie.

În final, părinții îi critică pe cei care au elaborat subiectele, subliniind că acestea au fost “o bătaie de joc”

“Această întrecere a profesorilor propunători de subiecte din Centrul Național de Evaluare a reușit să-i faca pe copiii noștri să înțeleagă că toată munca lor a fost desconsiderată. Criteriile de evaluare pe post ale experților din instituția respectivă au în vedere numai acest lucru? Pentru că altfel, nu vedem de ce ar rămâne in funcții după asemenea bătaie de joc la adresa copiilor și a dascălilor lor”, spune Mihaela Gună, președintele federației.

În urma evaluării naționale, și o profesoară de limba română de la o școală din Capitală, arăta că mai multe subiecte la această probă de la evaluarea națională, ca și baremul au fost greșit concepute, analizându-le punctual. “Mă gândesc de două zile la copiii mei care au muncit foarte mult anul acesta și la cât o să fie de dezamăgiți. (…) De ce? Din vina celor care au conceput subiectul, baremul, din cauza viziunii celor care conduc învățământul sau, mai bine zis, a lipsei lor de viziune”, scria profesoara Carmen Stoica, de la Școala nr. 99 din Capitală.

Loading

Comments

comments