Engleză 
Română 
Dreapta cretină
Hotnews îl promovează „la greu” pe un anume George Butunoiu, head-hunter, apologet al dreptei cretine. Nu văd cum altfel pot cataloga pe cineva care scrie cu ură viscerală împotriva angajaților.
Articolul preluat azi de Hotnews de pe blogul lui Butunoiu este intitulat „60% dintre angajații mei nu vin la lucru decât pentru a fura”. Titlul nu e pus între ghilimele, cum ar trebui, fiind, de fapt, confesiunea (reală ori imaginară, nu putem ști) unui manager de companie de stat.
Asta crede, de fapt, „vânătorul de capete” – ca angajații români sunt, în majoritatea lor, niște hoți și niște puturoși. În schimb, angajatorii sunt zeități la care ar trebui să ne închinăm. Iar el este somitatea care se chinuie să extragă din această masă putredă a angajaților, din acest borhot, fructele bune pentru zeități.
Cu alt prilej, Butunoiu „desființa” drept „patetică” o opinie a unui editorialist al cotidianului Adevărul, care a taxat politica angajatorilor de „optimizare a resurselor umane”, prin îndepărtarea angajaților cu experiență și înlocuirea lor cu debutanți ce muncesc aproape moca. Dacă ai 40 de ani, ești „excizat”, fiind apoi ca și mort pentru piața forței de muncă, în lipsa pilelor, rebotezate „recomandări”, constată editorialistul Petre Barbu. Și ce, zice apologetul dreptei cretine, asta e dovadă de inteligență (a angajatorilor). Cei săriți de 40-50 de ani încep să pută, la modul propriu! E nevoie de fetițe în minijupe, care să sucească mințile inspectorilor de la Garda Financiară, nu de doamne trecute de prima tinerețe, care te fac să întorci privirea, când își expun, din neglijență, desuurile.
Pot înțelege exasperarea cuiva care deține sau conduce o companie (de stat sau privată), face eforturi supraomenești să supraviețuiască, dar vede că angajații săi sunt pe altă lungime de undă, relaxați, ca și când ce se întâmplă cu destinele companiei nu-i privește.
Însă adevărul primar este simplu: peștele de la cap se împute. Tu îți faci politica de personal, tu ești vinovat dacă cei pe care i-ai selectat nu răspund exigențelor tale. Angajații sunt așa cum știi tu, managerul, să îi determini să fie. Dacă i-ai selectat, în urma unor concursuri organizate de tine, a unor interviuri la care se presupune că ai participat (iar dacă nu ai participat, ai o mare problemă) și i-ai instruit, urmărit (în evoluție) etc., rezultatul global este absolut dependent de tine. Dacă ajungi să constați că 60% dintre angajații TĂI te fură, dă-te, nene, singur afară, că puți de incompetență!
Dintre toți europenii, angajații români petrec cel mai mult timp la locul de muncă și sunt plătiți cel mai prost. Cum poate fi asta vina lor și nu a celor care le dau de muncă? Dacă organizarea muncii ar fi optimă și ar exista cele trebuincioase realizării obiectivelor, nu ar fi necesar ca angajații să petreacă, în mod constant, mai mult de opt ore zilnic la locul de muncă. Or, realitatea este că, în foarte multe cazuri, un angajat este pus să facă treaba a doi sau chiar trei angajați și nu primește niciun șfanț în plus! Dimpotrivă: arareori primește leafa la timp și întreagă. Asta nu este de conceput în țările dezvoltate. Unde, într-adevăr, muncești pe rupte, dar ai o țintă clară, pe care o poți îndeplini dacă îți respecți fișa postului. Prin urmare, programul de muncă este sfânt: opt ore – punct; petreci 8 ore și jumătate sau nouă ore la locul de muncă fiindcă și pauza de masă este sfântă. La fel, concediile: în Germania, de pildă, un concediu se întinde pe durata a circa 40 de zile! Cine își permite acest lux la noi, în afara muncitorilor de la Automobile Craiova, trimiși de Ford în concedii forțate?
Firește că plătim, cu toții, tribut regimului Ceaușescu și celui care i-a urmat, cunoscut drept „democrație originală”. În anii 80 furatul propriei căciuli a devenit sport național, productivitatea muncii a scăzut dramatic, iar fără pile și șpăgi erai „mâncat”. Începând cu anii 90, la toate acestea s-au adăugat jafurile etatizate. Corupția endemică, instituită de la vârful societății și penetrând la baza ei a denaturat, pentru o lungă perioadă de timp, noțiunea de competitivitate. Chiar și azi, în multe dintre companiile private (!), anunțurile de angajare sunt formale, se practică aceeași „selecție” pe bază de relații. Dacă tu, ca manager, accepți asta, ce te mai miri când rezultatul nu este cel așteptat? De ce dai vina, global, pe milioanele de angajați, dacă n-ai știut să îi alegi, dintre aceștia, pe cei potriviți?
