De marți începând, primarii au 45 de zile la dispoziție pentru traseism

Foto: botosaneanul.ro

Foto: botosaneanul.ro

OUG care permite migrația aleșilor locali fără ca aceștia să își piardă mandatul a fost publicată, azi, în Monitorul Oficial, informează Mediafax. Proiectul legii de aprobare a OUG a ajuns și la Senat, prima Cameră sesizată pentru dezbaterea actului normativ, ceea ce înseamnă, conform legii, că de azi înainte, aleșii locali au la dispoziție 45 de zile pentru a migra.

Conform propriul portal, Consiliul Legislativ a emis pe data de 28 august un aviz favorabil cu observații la OUG privind migrația aleșilor locali, în ziua în care a fost adoptată de Guvern, aceasta fiind de altfel condiția legală pentru adoptare în Executiv, ceea ce contrazice declarațiile senatorului PSD Gabriela Firea. Conform Mediafax, vicepreședintele PSD, Gabriela Firea, a declarat, azi, într-o conferință de presă, că OUG privind migrația, adoptată de Guvern joi, nu a fost încă publicată în Monitorul Oficial pentru că are nevoie de avizul Consiliului Legislativ și de toate semnăturile, ea arătând că nu e vorba de amânare, ci de detalii tehnice.

Legea Consiliului Legislativ prevede că proiectele de ordonanțe și de hotărâri cu caracter normativ se supun spre adoptare Guvernului ”numai cu avizul Consiliului Legislativ” cu privire la legalitatea măsurilor preconizate. Avizul este consultativ.

Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, a declarat, marți, pentru MEDIAFAX, că nu a văzut încă OUG referitoare la migrația aleșilor locali, publicată în Monitorul Oficial în cursul după-amiezii și că un răspuns instituțional va fi posibil „de săptămâna viitoare încolo”, în funcție de prevederile Ordonanței. „Stați mai întâi să o văd, ce vreți să reacționez? După ce o să văd, văd ce fac, adică ce dispozițiii dau, ce verificări și așa mai departe”, a precizat Ciorbea.

Loading

Comments

comments