Cursurile vor fi suspendate miercuri în București și în 14 județe
UPDATE: Toate unitățile de învățământ din județele avertizate cu cod portocaliu de viscol rămân închise miercuri, iar situația școlilor din zonele atenționate cu cod galben va fi anunțată în funcție de fiecare situație în parte, potrivit Ministerului Educației (Mediafax).
Vezi AICI județele cu avertizare de Cod Portocaliu și Cod Galben pentru ziua de miercuri.
Cursurile vor fi suspendate miercuri în București din cauza vremii nefavorabile, informează un comunicat de presă al Inspectoratului Școlar al Municipiului București.
“Având în vedere securitatea și sănătatea elevilor și ținând cont de atenționarea de cod portocaliu transmisă de Administrația Națională de Meteorologie și de către Inspectoratul General pentru Situații de Urgență caracterizată prin viteze mari ale vântului, ninsori abundente și vizibilitate redusă, Inspectoratul Școlar al Municipiului București a decis sistarea cursurilor (învățământ preșcolar, primar, gimnazial și liceal) pentru ziua de miercuri, 29 ianuarie 2014”, precizează IȘMB.
Reluarea cursurilor în Municipiul București va fi anunțată, din timp, printr-un nou comunicat de presă.