Cum să te compromiți eficient – lecție oferită de Rudel Obreja

Rudel Obreja

Rudel Obreja

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au dispus marți reținerea pentru 24 de ore a lui Rudel Obreja, fost președinte al Federației Române de Box, urmărit penal pentru trafic de influență.

Obreja urmează să fie prezentat Tribunalului București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În cauză există date și probe din care rezultă indicii rezonabile potrivit cărora, în perioada noiembrie 2013 – ianuarie 2014, Rudel Obreja ar fi pretins de la un denunțător suma de un milion de euro, potrivit DNA.

“În schimbul sumei pretinse de 1.000.000 euro a lăsat să se creadă că are influență asupra judecătorilor din completul învestit cu soluționarea unui dosar aflat pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, astfel încât îi va determina să pronunțe o hotărâre favorabilă denunțătorului. Hotărârea respectivă avea în vedere judecarea recursului declarat de denunțător, în calitate de inculpat în respectiva cauză penală, împotriva unei soluții de condamnare la pedeapsa închisorii. Suspectul Obreja Rudel a impus ca o parte din folosul pretins, respectiv suma de 200.000 euro să fie remisă înainte de pronunțarea hotărârii, iar diferența de 800.000 euro, după obținerea soluției favorabile”, precizează DNA.

Procurorii anticorupție arată că, pentru a conferi credibilitate promisiunilor sale, Rudel Obreja a susținut că persoanele pe lângă care își exercita influența i-au transmis denunțătorului, prin intermediar, că va obține cu certitudine o hotărâre favorabilă dacă va solicita amânarea cauzei pentru un termen de judecată ulterior intrării în vigoare a “noului cod”, cu referire la data de 1 februarie 2014, când au intrat în vigoare noile Coduri penal și de procedură penală.
Recursul a fost soluționat anterior datei de 1 februarie 2014 și a fost respins, astfel încât hotărârea de condamnare la pedeapsa închisorii cu executare a rămas definitivă, mai arată DNA.
“Suspectului Obreja Rudel i s-au prezentat acuzațiile în conformitate cu prevederile art. 10 alin. 3 Cod de procedură penală.

La data de 4 februarie 2014, procurorii au dispus reținerea lui Obreja Rudel pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat judecătorului pentru drepturi și libertăți de la Tribunalul București cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile”, precizează sursa citată.

Loading

Comments

comments