O tragedie cumplită care a lovit o familie s-a transformat, din cauza mass-media, a unor canale de televiziune și fițuici, într-o tragedie națională.

Am plecat de la uciderea unui băiețel de patru ani de niște câini agresivi și de la amenințarea permanentă pe care cei peste 60.000 de maidanezi o reprezintă pentru securitatea bucureștenilor.

Și am ajuns la ideea, pusă deja în practică, de a ucide toate animalele „necomestibile”, în mod „ecologic” – cu bâta, cu piatra, cu mașina, cu focul, adică.

Asta e barbarie. Și este rezultatul manipulării și amplificării senzației de revoltă pe care aproape orice persoană o simte atunci când este implicată direct sau chiar indirect într-un incident neplăcut. Sub imperiul stresului de moment, foarte mulți sunt cei ce reacționează impulsiv, irațional, violent chiar, cu totul diferit față de comportamentul lor în condiții normale. Unii nu-și regretă niciodată ieșirile temperamentale, dar cei mai mulți clatină din cap a regret, când privesc în urmă, și, cel puțin își propun ca, altădată, să fie mai cumpătați. Pentru că, aproape întotdeauna, manifestările impulsive, iraționale, violente au consecințe neplăcute – pentru toți!

Părinții lui Ionuț au reacționat atât de calm și demn la pierderea suferită, încât unii au fost puși pe gânduri. (Au fost lansate ipoteze halucinante, speculații cum că nu câinii l-ar fi ucis, de fapt, pe copil, și că bunica acestuia nu ar fi străină de cele întâmplate. Cei ce lansează și propagă asemenea idei, în spațiul public, fără o susținere prin probe de netăgăduit, ar trebui trași la răspundere. Dar și bunica lui Ionuț ar trebui cel puțin cercetată pentru neglijență. Altfel, este de neînțeles discriminarea față de alte familii în care se petrec drame ale căror victime sunt copiii; un copil, scăpat un minut de sub supraveghere, cade într-un puț sau aprinde un chibrit sau cade de la balcon, iar părinții sunt decăzuți din drepturi –dacă mai au și alt copil-, iar Ionuț a hălăduit mult timp de unul singur și doar câinii sunt de vină).

În cazul părinților lui Ionuț, situația a fost exact invers de cum ar fi fost de așteptat: ei au îndemnat la calm și la o soluție rațională, iar alții, din jur, au încercat din răsputeri să îi incite și să profite la maximum de pe urma suferinței lor, acoperindu-se cu ea și clamând, în numele lor, dreptul la răzbunare.

Pot înțelege acceptul celor doi soți de a se expune mediatic, în ideea de a face ca moartea copilului lor să aibă o semnificație, să genereze acea soluție care să preîntâmpine tragedii asemănătoare. De aceea, nu îi dezaprob, deși nu cred că aș fi avut forța să procedez la fel, într-o situație asemănătoare și, prin urmare, îi înțeleg și pe criticii care spun că durerea ar fi trebuit să îi țintuiască departe de ochii opiniei publice.

Dar felul în care s-a profitat de disponibilitatea lor, modul cum a fost prezentată și răstălmăcită întreaga situație, au denaturat rezultatul bunelor intenții de care au fost animați. Toți cei cu judecata îngustă, ușor manipulabili, s-au inflamat îngrozitor, iar consecințele pot fi devastatoare. Deja s-a ajuns să se aplice cele mai sadice modalități de ucidere a câinilor: unora li s-a dat foc, alții au fost jupuiți de vii, nu mai vorbesc de cei omorâți cu pietre, bâte, călcați intenționat cu mașina etc.

Mass-media a fost tribuna de la care au tunat și fulgerat toți cațavencii și farfurizii zilelor noastre, care, în dorința de a avea priză la public, s-au cățărat pe cadavrul lui Ionuț și unii peste alții.

După Mircea Sandu, cu invitația la stadion adresată părinților și Pițurcă cu dedicarea victoriei împotriva Ungariei lui Ionuț, după Oprescu cu propunerea lui de referendum, după Nadine, cu mitingul ei pro-eutanasiere fără referendum, după un cortegiu de alte vedete, mai mult sau mai puțin politice, care s-au făcut băgate în seamă, a făcut surfing pe valul de isterie colectivă însuși Înalt Prea Sfințitul Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe, care a transmis, în esență, că orice animal e ca un obiect fără importanță în ochii lui Dumnezeu, de care omul trebuie să se dispenseze, dacă îl încurcă. Preafericitul și-a dat girul, practic, masacrului. „Un om singur valoreaza mai mult decât întreg universul material. Toate galaxiile nu valoreaza cât sufletul unui om”, a spus Patriarhul, în context. Sper că în sufletul său nu e o confuzie, așa cum e în mesaj. Conform doctrinei religioase pe care o invocă și slujbei de înmormântare, sufletul lui Ionuț nu a fost ucis de câini.

Mesajul IPS Daniel a venit la finalul liturghiei de duminică. Seara, la Sinteza Zilei, în urma acestui îndemn al Întâiului ierarh, o individă a vorbit vreo zece minute în direct la Antena 3, pe considerentul că era prietenă cu familia îndurerată, prezentă în studio. Individa a spus că trebuie să o „lăsăm” cu eutanasierea cu milă a câinilor, fiindcă nici câinii n-au avut milă față de Ionuț. Nu vorbea strict de câinii care l-au atacat pe copil, ci global, de toți patrupezii din București, inclusiv de cei cu stăpân. Ea cere eutanasierea tuturor animalelor „necomestibile”, celelalte fiind rezolvate în abatoare. Motivul: câinii latră și au necesități fiziologice, iar excrementele lor sunt foarte periculoase pentru om. După emisiune, până și Mircea Badea a ținut să se distanțeze de „demenții care aruncă cu pietre în cetățenii care își plimbă câinii mici, nonagresivi”.

 Într-un comentariu anterior puneam întrebarea „unde ne vom opri?” și vorbeam de faza următoare, adică de posibila cerință a unora, care să fie luată în seamă de mulți alții, de a fi uciși și câinii cu stăpân. Iată-ne ajunși chiar aici.

În Parlament se va aproba probabil, poate chiar azi, castrarea obligatorie a tuturor patrupedelor de companie. În câțiva ani, în felul acesta -și în condițiile eutanasierii tuturor maidanezilor-, prezența unui câine pe stradă va deveni o raritate. Foarte bine!, vor exclama unii. Să dispară toți! Bun, dar se vor înmulți pisicile! Foarte bine, le eutanasiem și pe ele! Bine, dar se vor înmulți șobolanii! Ei, asta e, ne-om obișnui, sunt mai mici, în orice caz…

Mă întreb și vă întreb: vom fi mai buni, după exterminarea câinilor și, apoi, a pisicilor? Poate, în absența câinilor, copiii noștri vor fi o idee mai în siguranță. Dar, vor fi ei la fel de umani? Unii copii au o frică instinctivă de animale și se țin la distanță de ele tot timpul. Dar majoritatea sunt deschiși și se apropie foarte mult, în special de câini, care, la rândul lor, iubesc copiii. E bine că rupem aceste punți afective, aceste medieri spre mai buna comuniune cu natura?

Sunt întrebări serioase, cărora nu ar trebui să le dăm un răspuns la cald, sub imperiul emoțiilor care ne tulbură judecata. Ar trebui să avem răbdare și să nu luăm decizii majore imedat în urma unor accidente, oricât de teribile ar fi ele.

Ar trebui să încercăm să îi înțelegem pe cei din jurul nostru, care poate au concepții fundamental diferite de ale noastre. Există un spațiu public în care ne intersectăm cu toții, iar acest spațiu public poate fi civilizat doar dacă acceptăm calea compromisurilor inteligente. Dacă înțelegem că libertatea noastră se termină acolo unde o încălcăm pe a altora. Dacă încalci libertatea unui iubitor de animale de a crește un câine sau pisică, să nu te miri când el sau altul, poate chiar unul care acum e de partea ta în privința exterminării animalelor, îți va întoarce „favorul” și te vei trezi că nu mai poți săruta icoanele la biserică, fiindcă e pericol de contactare a unor boli transmisibile sau nu vei mai putea circula cu bicicleta prin oraș, din pricina înmulțirii accidentelor în care sunt implicați bicicliștii.

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments