Concluzia GfK – România, una dintre cele mai sărace țări din Europa, continuă să se zbată cu date economice slabe
Rata inflației continuă să crească în România și afectează dorința de cumpărare a românilor, situație în care multe persoane se bazează deja pe fructele și legumele din grădinile proprii, potrivit studiului GfK Climatul de consum Europa pentru al doilea trimestru al lui 2013.
“Una dintre cele mai sărace țări din Europa continuă să se zbată cu date economice slabe. În primul trimestru al lui 2013, PIB-ul în România a crescut cu 0,7 procente de la trimestru la trimestru și 2,6 procente de la an la an. Cu toate acestea rata șomajului continuă încă să crească. Potrivit statisticilor Eurostat, acum este de 7,5 procente. Rata inflației urcă și ea. (…) Aceasta afectează dorința de cumpărare a românilor. Multe persoane se bazează deja pe fructele și legumele din grădinile proprii și sunt afectați mai ales dacă urcă și prețurile alimentare. Banii nu acoperă prea mult în afara articolelor esențiale de zi cu zi”, se arată în document.
Potrivit acestuia, în cele mai multe țări europene cetățenii sunt încă obligați să își controleze finanțele îndeaproape și să opereze un buget foarte strict.
“Date economice slabe și rata ridicată a șomajului continuă să afecteze Europa. Discuțiile în Uniunea Europeană (UE) au continuat să fie dominate de criza financiară din al doilea trimestru al lui 2013. Ca rezultat, aderarea Croației la UE pe 1 iulie aproape că nu a fost menționată. Dezbaterile se ocupă din ce în ce mai mult de modul de reducere a munților masivi de datorii. Asupra acestei probleme, până acum au existat două păreri destul de diferite și ireconciliabile. Pe de o parte, Germania și alte țări din Europa de Nord susțin menținerea unui curs stringent de austeritate și consolidare. Pe de altă parte, țările din Europa de Sud și de asemenea Fondul Monetar Internațional (FMI) insistă asupra implementării stimulentelor pe termen scurt în locul reducerilor cheltuielilor”, arată studiul.
Banca Națională a României (BNR) a anunțat miercuri că a modificat în jos, la 3,1%, prognoza de inflație pentru finalul acestui an. Anterior, BNR prognoza pentru pentru finalul acestui an o inflație de 3,2%. Ținta de inflație pentru finalul anului este de 2,5%.
Ultimele date ale Institutului național de Statistică arată că prețurile de consum au rămas relativ stabile în iunie, rata lunară a inflației fiind de 0,01%, în timp ce rata anuală a urcat ușor, de la 5,32% în mai la 5,37%, fiind în linie cu prognoza Băncii Naționale a României (BNR) pentru primul semestru, de 5,3%.