Azi se inaugurează tronsonul Buzești-Berzei al noului bulevard Uranus din București
Autor: Robert Veress
Bucureștenii pot circula, de duminică după-amiază, pe tronsonul Buzești-Berzei al noului bulevard Uranus – care va face legătura între nordul și sudul Capitalei -, a anunțat primarul Sorin Oprescu, potrivit căruia Poliția a confirmat că siguranța rutieră pe respectiva arteră este asigurată.
Oprescu, citat de Mediafax, precizează că bulevardul este realizat după un proiect al arhitecților și urbaniștilor din anii ’30. Lucrările la primul tronson al bulevardului au costat 130 de milioane de lei fără TVA.
În zonă vor circula cinci linii de tramvai și șase de autobuz, iar lucrările la bulevardul Uranus vor continua spre sud, inclusiv cu construirea tunelului pe sub Palatul Parlamentului, pentru care se așteaptă avizul necesar.
Lucrările au început în 2009, însă au fost oprite temporar după plângeri în instanță. Tronsonul Buzești-Berzei a rămas subiect de dispută între municipalitate și ONG-uri chiar și după finalizarea lucrărilor. Președintele Asociației “Salvați Bucureștiul”, Nicușor Dan, susține că nu se poate face recepția lucrărilor, întrucât, în urma unei decizii din 6 ianuarie a instanței de judecată, care nu este definitivă, cele două autorizații de construire a șoselei au fost suspendate. Dar primarul general Sorin Oprescu asigură că “totul este în deplină legalitate”, fiind vorba de o suspendare doar până la judecarea “lucrurilor pe fond”, toate lucrările executate pe Șoseaua Buzești-Berzei fiind făcute în deplină legalitate.
Oprescu a fost prezent vineri la efectuarea primelor probe ale tramvaielor care vor circula pe tronsonul Piața Victoriei – Vasile Pârvan. “Tot ce a fost făcut aici a fost făcut în deplină legalitate. (…) Sunt convins că circulația mașinilor în București va fi mult mai organizată de acum încolo”, a declarat primarul general.
Buzești-Berzei-Uranus este un bulevard cu câte două benzi pe sens și bandă pentru bicicliști, cu trotuare cu o lățime cuprinsă între trei și cinci metri și linie de tramvai pe zona mediană, reprezentând o alternativă pentru Calea Victoriei și bulevardele Lascăr Catargiu, Magheru și Dimitrie Cantemir.
Proiectul are trei etape, prima vizând tronsonul dintre Piața Victoriei – Vasile Pârvan, a doua, Vasile Pârvan – Piața George Coșbuc, iar a treia, Piața George Coșbuc – Gara Progresul.