Anchetă The Guardian: Studenții români și bulgari din Marea Britanie sunt discriminați

guardianÎn luna noiembrie a anului trecut, 7.500 de studenți români și bulgari din Marea Britanie s-au trezit cu bursele și ajutoarele de întreținere suspendate, fără avertisment. Guvernanții au pretins, la acel moment, că nu este o măsură discriminatorie, toți studenții străini trecând prin același proces de verificare, fiind solicitați să probeze că au locuit cel puțin timp de trei ani în Marea Britanie, înainte de a solicita și beneficia de stimulentele financiare.

O anchetă a cotidianului The Guardian arată că, de fapt, studenții români sunt țintiți de măsurile menite a descuraja orice formă de migrație dinspre țara noastră, spre Marea Britanie. Chiar și studenții care demonstrează că se încadrează în criteriile legii sunt ignorați, lăsați să se descurce fără sumele cuvenite. Mulți sunt nevoiți să-și abandoneze studiile și să se întoarcă în țară, iar aceasta este, foarte probabil, dorința guvernanților.

The Guardian prezintă două cazuri ale unor studenți care sunt rezidenți în Marea Britanie de mai bine de trei ani și, în pofida faptului că au demonstrat acest lucru, nu mai beneficiază de stimulentele financiare; dimpotrivă, li s-au imputat sumele „necuvenite”.

Crina Petrariu, 34 de ani, studentă în anul doi la Chimie și mamă a unui copil de șase ani, a primit acum trei luni notificarea de suspendare a plăților și solicitarea de restituire a sumei de 3.500 de lire sterline (19.135 lei). „Am fost șocată, dar mi-am spus că e o eroare la mijloc. Am sunat persoanele care se ocupă de finanțarea studenților și mi-au spus că s-a adoptat o nouă lege, prin care Guvernul le cere să oprească toate plățile pentru români și bulgari”. Petrariu a transmis imediat extrasul bancar prin care a demostrat că locuiește în Marea Britanie de cinci ani, dar nici acum plățile nu au fost reluate. „Îi rog pe politicieni să nu ne distrugă viața cu jocurile lor populiste. Poate că acestea le aduc voturi, dar pe noi ne afectează foarte mult și nu este corect”, spune Crina Petrariu.

Ambasadorul României în Marea Britanie, Ion Jinga, a prezenta un caz poate și mai absurd, al unei tinere românce de doar 18 ani, căreia i s-a cerut să achite 9.000 de lire în termen de 10 zile, dacă nu va putea prezenta un extras bancar, o factură de utilități sau o dovadă de plată a unei taxe locale, pe numele său, emise cu peste trei ani în urmă. Cum însă, la 15 ani, domnișoara respectivă era minoră, nu puteau exista asemenea documente pe numele său. Prin urmare, a transmis dovezi de la Poliția de Frontieră a Marii Britanii, precum și de la școlile la care a studiat. „Cu toate acestea, răspunsul autorităților rămâne negativ, iar ea nu știe ce să mai facă”, spune Jinga.

Guvernanții au pretins că măsura impusă în luna noiembrie a fost determinată de o creștere spectaculoasă a solicitărilor de stimulente financiare din parte studenților români și bulgari. The Guardian a solicitat probe în susținerea acestei afirmații și încă nu le-a primit.

Loading

Comments

comments