Acțiunile Romgaz se vând bine pe Bursa din Londra
UPDATE (13 noiembrie 2013, ora 11)
Tranzacțiile de la Londra s-au ridicat la 37 milioane de dolari, în timp ce la București s-au tranzacționat acțiuni în valoare de 92,5 milioane de lei (27,8 mil. dolari). Chiar și așa, listarea Romgaz rămâne unul dintre momentele de referință pentru bursa de la București, alături de listarea Fondului Proprietatea în 2011, scrie, azi, Ziarul Financiar.
Acțiunile Romgaz, cea mai mare companie românească de stat, au debutat ieri concomitent pe bursa de la București și pe bursa de la Londra, cu o creștere de 15% în prima zi, care a urcat capitalizarea companiei la 3 miliarde de euro (4 mld. dolari), cu 400 milioane de euro peste valoarea la care statul a vândut 15% din companie în oferta publică inițială.
Premierul Victor Ponta, ministrul energiei Constantin Niță și directorul general al Romgaz Virgil Metea au sărbătorit ieri la bursa din Londra listarea Romgaz prin intermediul GDR-urilor (titluri financiare, cotate în dolari, ce au la bază acțiunile Romgaz), cea mai mare și mai așteptată listare din istoria României.
La București, ședința de tranzacționare a fost deschisă de consilierii și „adjuncții“ din guvern și ministere, confirmând astfel statutul de „Cenușăreasă“ al bursei locale.
Acțiunile Romgaz „sunt pe val” pe Bursa din Londra, titrează Reuters.
În această dimineață, primul-ministru Victor Ponta a deschis ședința Bursei din Londra, în prima zi de listare a societății românești Romgaz – prima ofertă publică a unei companii de stat pe o bursă din străinătate.
Prețul de pornire a fost de 10,8 dolari / acțiune, respectiv 35,9 lei, cu cinci bani peste prețul de listare la Bursa din București. Prețul la Bursa București este cu aproape 20 de procente mai mare față de prima ofertă publică, de luna trecută.
Vânzarea a 15 procente din acțiunile Romgaz prin listare la bursa locală și cea londoneză face parte din planul mai amplu de privatizare agreat de Guvernul Ponta cu Fondul Monetar Internațional.
Biroul de Presă al Guvernului ne-a pus la dispoziție următoarele date financiare ale Romgaz:
Capital social: 385.422.400 RON
Actionariat inainte de oferta publica de 15% din capitalul social:Ministerul Economiei (care actioneaza prin intermediul Departamentului pentru Energie) – 85,0071% si (ii) S.C. Fondul Proprietatea S.A. – 14,9929% din Actiuni
Profit anual net:
2010: 344.467.000 RON; 2011: 1.187.695.000 RON; 2012: 1.119.179.000 RON;
La 30.06.2013: 622.385.000 RON
Romgaz este cel mai mare producator si furnizor de gaze naturale din Romania, principalele sale segmente de activitate fiind: explorare si productie de gaze naturale, furnizare de gaze naturale, inmagazinare subterana de gaze naturale si productie de energie electrica.
In 2012, Romgaz a produs 5,66 miliarde m³ de gaze naturale si, potrivit Autoritatii Nationale de Reglementare in DomeniulEnergiei („ANRE”), avea o cota de piata de 50,12% din vanzarile de gaze naturale din productia interna. Productia medie zilnica a Societatii era de aproximativ 15,8milioane m³ pentru perioada de sase luni incheiata la data de 30 iunie 2013.
La data de 30 iunie 2013, potrivit Raportului DeGolyer & MacNaughton, Societatea detine zerve dovedite nete de 62,1miliarde m³ de gaze naturale si reserve probabile nete de 13,2 miliarde m³ de gaze naturale.
Societatea a incheiat, de asemenea, o serie de parteneriate si alte acorduri de operare in comun pentru explorarea si dezvoltarea unor perimeter concesionate atat in strainatate, cat si in Romania.
Societatea are si o serie de acorduri de colaborare cu ExxonMobil Exploration and Production Romania Limited („ExxonMobil”), OMV Petrom S.A. („OMV Petrom”), Lukoil, Vanco, Amromcosi Schlumberger Logelco Inc. („Schlumberger”), alaturi de alte contracte de asociere (joint venture) pentru explorarea, dezvoltarea sau reabilitarea diverselor perimeter sau facilitati din Romania si din perimetre maritime.
Societatea este, de asemenea, cel mai mare operator de inmagazinare subterana a gazelor naturale din Romania. Societatea detine si opereaza 6 depozite de inmagazinare subterana avand un volum total de lucru de 2,76 miliarde m³ si, potrivit ANRE, in 2012 a avut o cota de piata pentru inmagazinare subterana a gazelor naturale in Romania de 90%.
La data de 31 ianuarie 2013, Romgaz a preluat CTE Iernut, centrala termica pentru producerea energiei electrice de la Electrocentrale Bucuresti S.A. CTE Iernut are o capacitate instalata de 800MW. Din capacitatea totala de 800 MW, Societatea estimeazaca 160 MW din aceasta capacitate vor fi utilizati in medie in 2013.
Procesul de Oferta Publica Secundara Initiala de vanzare a 15% din capitalul social al S.N.G.N. Romgaz S.A., („ProiectulRomgaz”) a fost intermediat de Sindicatul de Intermediere format din Goldman Sachs International, Erste Group Bank AG, Banca Comerciala Romana si Raiffeisen Capital & Investment, constituind un succes important pentru dezvoltarea Pietei de Capital din România pentru Romania însăsi. Nu numai pentru că este cea mai mare ofertă a unei companii românești ci și pentru că este prima oară când Romania apare pe radarul investitorilor instituionali globali cu o oferta de actiuni. Listarea la Bursa de la București a Certificatelor Globale de Depozit la Londra a creat o cerere fără precedent pentru o ofertă de actiuni din Romania, stimulând supra-subscrierea transei instituționale din prima săptămână de tranzacționare.
Date statistice, oferta publica (inițială – n.r.) Romgaz:
• Valoare obtinuta in urma ofertei: 534.632.348 USD
• pret de vanzare: 30 RON/actiune
• transa investitori de retail alocata: 20% din total oferta
• transa investitori institutionalialocata: 80% din total oferta
• raport alocare GDR/actiuni: 36%/64%
• raspandire geografica alocare investitori institutionali: Romania: 40%; UK: 27%; USA: 16,5%; Polonia: 5%
Departamentul pentru Energie va derula in anul 2014 procese de vanzare de actiuni prin metode specifice pietei de capital la companiile detinute de stat din sectorul energetic, astfel:
• S.P.E.E.H. Hidroelectrica S.A. (oferta publica primara: 15%),
• S.C. D.F.E.E.Electrica S.A.(oferta publica primara – pachet majoritar) si
• Complexul Energetic Oltenia(oferta publica primara: 15%).