EXCLUSIV. Judecătorii Curții Constituționale au luat decizii EXTREM de controversate referitoare la sistemul de pensii FĂRĂ A SE CONSULTA CU SPECIALIȘTII

iulia motocUn comunicat de astăzi al Curții Constituționale (CCR) a tulburat rău de tot apele și așa deloc limpezi ale sistemului public de pensii și alte asigurări sociale. Specialiștii nu știu cum să interpreteze decizia Curții. Se așteaptă motivația deciziei, dar este posibil ca nici aceasta să nu clarifice complet situația. Unii politicieni sau oficiali, cum este Doina Pârcălabu, fost președinte al Casei Naționale de Pensii, s-au grăbit să concluzioneze că circa 200.000 de pensionari „au încasat cam 45 de lei pe lună în plus”. Premeirul Ponta a dat, însă, asigurări, că „nicio pensie nu va fi scăzută”.

Mai întâi, iată ce comunică, azi, CCR, în legătură cu decizia sa:

„Prin Decizia nr.437 din 29 octombrie 2013, Curtea Constituțională a admis excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.III alin.(2) și (3) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2013 pentru modificarea și completarea Legii nr. 263/2010 privind sistemul unitar de pensii publice și a constatat că aceste dispoziții de lege contravin prevederilor art.15 alin.(2) din Constituție, deoarece încalcă principiul neretroactivității legii civile.

Ca efect al acestei decizii, dispozițiile art.III alin.(1) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr.1/2013, referitoare la aplicarea în cursul anului 2013 aunui indice de corecție de 1,06 adus punctajului mediu anual determinat conform prevederilor art. 95 din Legea nr.263/2010, se vor aplica doar persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis după data intrării în vigoare a Ordonanței de urgență a Guvernului nr.1/2013, respectiv data de 23 ianuarie 2013, urmând ca persoanelor al căror drept la pensie s-a deschis începând cu luna ianuarie 2011 până la data de 23 ianuarie 2013 să li se aplice dispozițiile art.170 din Legea nr.263/2010”.

La prima vedere, pare simplu: guvernanții trebuie să aplice art. 170 din Legea 263/2010. Doar că lucrurile nu stau deloc simplu cu aplicarea respectivului articol. Așa se face că unii specialiști interpretează decizia ca însemnând o radiere a procentajului de 1,06 din punctajul mediu anual aferent anilor 2011 și 2012 (în cazul celor care s-au pensionat în perioada respectivă), iar alții, dimpotrivă, vorbesc de o ușoare majorare a punctaju lui, respectiv de bani care ar urma să li se dea, nu să li se ia, acelor pensionari.

 

Acest talmeș-balmeș total este generat, se pare, de faptul că, în luarea deciziei sale, CCR a procedat „de capul său”. „Judecătorii nici măcar nu ne-au consultat. Pur și simplu, am aflat de decizie atunci când s-a dat”, a declarat, pentru Select News, o sursă din cadrul Casei Naționale de Pensii. „CCR a mai luat decizii de tipul ăsta și în trecut, transformând sistemul de asigurări sociale, într-un sistem de asistență socială”, a declarat oficialul Casei de Pensii, precizând că, în prezent, există numeroase persoane care nu au contribuit niciodată la Fondul de Pensii, dar beneficiază de pensii, tocmai din cauza deciziilor CCR.

 

Premierul Victor Ponta a anunțat, vineri, la Sibiu, într-o conferință de presă susținută după participarea la Conferința Națională a Pensionarilor Social-Democrați, că pensiile vor fi indexate, anul viitor, cu un procent care depășește inflația. „Anul viitor vor fi indexate pensiile. În bugetul pe 2014, în mod sigur, este prevăzută o indexare superioară inflației și anume cu 3,76 la sută”, a spus premierul, citat de Mediafax.

În plus, acesta a afirmat că urmează să se stabilească exact ce pensii trebuie recalculate în urma deciziei Curții Constituționale, însă a dat asigurări că nicio pensie nu va scădea. „O să vedem, în baza deciziei CC, ce pensii trebuie să recalculăm. Vreau doar să asigur un lucru: dacă va fi cazul să recalculăm în plus, cu siguranță vom da banii. Dacă ne va cere Curtea să tăiem vreo pensie, nu voi fi de acord și vom găsi o altă soluție legislativă astfel încât absolut nicio pensie să nu fie scăzută. Vreau să transmit un mesaj foarte clar, că nimeni nu va pierde vreun leu din pensie în urma deciziei CC”, a afirmat premierul.

Loading

Comments

comments