Foto: 1ms.net

Timp de doi ani, un colectiv de cercetători condus de Gregory Berns, profesor de neuroeconomie al Universității Emory din Statale Unite, a studiat cortexul a peste zece câini cu ajutorul scannerelor cu rezonanță magnetică (MRI).
Câinii au fost dresați să intre în scanner fără a fi constrânși.
Scopul studiului este determinarea modului în care funcționează creierul câinilor și cum îi privesc ei pe oameni.
Într-un articol publicat azi, în secțiunea „Opinii” a ziarului The New York Times, Berns susține că este forțat să tragă următoarea concluzie: „Câinii sunt, și ei, oameni”.

Iată, în continuare, în traducere, un fragment important al acestui articol.
„Întrucât câinii nu pot vorbi, cercetătorii au fost constrânși să se raporteze la observațiile comportamentale, pentru a deduce ceea ce câinii gândesc. Asta e o treabă complicată. Nu poți întreba un câine de ce face ceva și ce simte. Perspectiva de a scormoni în emoțiile animalelor îi sperie pe mulți cercetători. Așa că, a fost mai simplu să se evite răspunsurile dificile despre sensibilitățile și sentimentele animalelor, fiindcă ele nu pot răspunde.
Nu puteau răspunde.
Fiindcă ne permite să ne uităm direct în creierul lor și, scurtcircuitând limitările științei comportamentale, MRI ne dezvăluie starea internă a câinilor. Imagistica cu rezonanță magnetică se face în spații izolate, zgomotoase. Oamenilor nu le plac din această cauză și fiindcă trebuie să rămână complet nemișcați în timpul procedurii. În practica veterinară convențională, câinii trebuie anesteziați înainte de scanare, pentu a nu se mișca. Dar nu poți studia cum funcționează creierul unui animal aflat sub anestezie, nu poți afla nimic despre percepții și emoții.
De la bun început, i-am tratat pe câinii din studiul nostru ca pe niște persoane. Am utilizat un formular de consimțământ remodelat după cel folosit în cazul copiilor, dar semnat de stăpânii câinilor. Am subliniat că participarea este voluntară și că renunțarea la participare este posibilă oricând. Am folosit doar metode pozitive de dresaj. Fără sedare și fără restricții. Atunci când câinele nu voia să fie în scanerul MRI, putea să plece. La fel se întâmplă în cazul voluntarilor umani.
Câinele meu Callie a fost primul participant la studiu. Salvată dintr-un adăpost pentru câini, Callie e o corcitură de terrier, cu blana neagră, și era doar piele și os când am adoptat-o. Urmându-și chemarea ancestrală, preferă să vâneze veverițe și iepuri în grădina din spatele casei, decât să-mi lenevească în poale. Are o curiozitate nativă, fapt care a dus-o, probabil, în adăpost, dar a făcut și ca antrenamentul să fie foarte ușor.
Cu ajutorul prietenului Mark Spivak, un dresor de câini, am început prin a o învăța să intre într-un simulator de scaner MRI, pe care l-am construit în sufragerie. A învățat să urce scările în tub, să își așeze capul într-un rezemător special pentru bărbia ei și să rămână nemișcată ca o stâncă timp de până la 30 de secunde. A învățat și să poarte protecții pentru urechi, necesare pentru auzul ei sensibil – nivelul de zgomot în interiorul scannerului este de 95 de decibeli.
După luni de antrenament și câteva erori în timpul primelor tentative cu scanerul MRI real, am fost răsplătiți cu prima hartă a activității ei cerebrale. Pentru primul nostru test, am măsurat răspunsul creierului lui Callie la un semnal cu două mâini. În experimentele ulterioare, ale căror rezultate încă nu le-am publicat, am determinat care părți ale creierului său sunt implicate în distingerea mirosurilor familiare și nefamiliare de oameni și câini.
Curând, comunitatea locală a posesorilor de câini a aflat despre studiul nostru. În decursul unui an, am adunat o echipă de peste 10 câini cu „certificat MRI”.
Deși abia începem să răspundem întrebărilor ușoare despre creierul canin, nu putem ignora similaritățile izbitoare dintre câini și oameni, atât în structura cât și în funcționalitatea unei regiuni cheie a creierului: nucleul caudat.
Bogată în receptori ai dopaminei, regiunea caudată este localizată între trunchiul cerebral și cortex. La om, are un rol cheie în anticiparea unor lucruri ce ne plac, precum mâncarea, dragostea, banii.
Putem determina, însă, ce gândește o persoană, doar măsurându-i activitatea caudată? Din pricina extraordinarei complexități a conexiunilor dintre diferitele regiuni ale creierului, nu este îndeobște posibil să legi o singură funcție cognitivă sau o emoție de o singură regiune a creierului. Dar, nucleul caudat ar putea fi o excepție. Anumite părți ale regiunii sunt activate consistent de lucrurile care ne bucură. Activarea caudată este atât de clară, încât, în circumstanțele adecvate, putem prevedea, cu ajutorul ei, preferințele pentru mâncare, muzică și chiar frumusețe.
La câini, am descoperit că activitatea nucleului caudat crește în răspuns la semnalul mânilor ce indică apropierea momentului hrănirii. Nucleul este activat, de asemenea, de mirosul persoanelor familiare. În testele preliminare, s-a activat la întoarcerea stăpânului care ieșise temporar din câmpul vizual. Dovedesc aceste descoperiri că suntem iubiți de câini? Nu tocmai. Dar multe dintre aceleași lucruri ce activează nucleul caudat la om, activează aceeași regiune din creierul câinilor. Neurocercetătorii numesc asta o homologie funcțională și poate fi un indiciu al emoțiilor canine.
Abilitatea de a experimenta emoții pozitive precum dragostea și atașamentul, ar însemna că nivelul de sensibilitate al câinilor este comparabil cu al copiilor. Această abilitate sugerează o regândire a modului în care îi tratăm pe câini”, conchide Berns, care întrevede că, într-o bună zi, câinii vor avea statut de persoane, cu unele drepturi similare celor acordate oamenilor.
Oricât ar pufni cu dispreț scepticii, istoria ne-a demonstrat că omul a suferit sute, chiar mii de ani, de prejudecăți ce au fost dinamitate de descoperirile științifice. Iar același lucru se poate petrece în cazul câinilor. Câinele este cel mai bun prieten al omului și poate va veni ziua în care și reciproca să fie adevărată.

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments