Domnule Președinte,

Vă rog să analizați posibilitatea ca, în viitoarea Constituție a României, să fie statuat, în termeni socio-economici, principiul enunțat de zicala „După faptă și răsplată”.

Mai jos voi rezuma cum văd introducerea acestui principiu și implicațiile acestuia. Nu am pretenția că argumentele mele au valoare academică: nu am studii de drept, economice, de politologie ori sociologie. Sunt absolvent de Biologie, materie ce nu are nicio legătură cu petiția mea. Dar, practic de 17 ani jurnalismul, iar în primii cinci ani de presă am studiat în profunzime sistemul de asigurări sociale. De aceea, consider că nu „bat câmpii”. Pe de altă parte, după peste 30 de ani în care am dat societății foarte mult, am primit foarte puțin și sunt pe cale să nu mai primesc nimic. Dacă statul acesta nu poate repara inechitatea în ce mă privește, măcar ar trebui să aibă obligația -fie ea doar morală- de a-mi considera cu atenție propunerea, de a vedea în ce măsură este validă și aplicabilă. Vizez ca măcar urmașii mei să nu ajungă în aceeași situație.

Mai întâi, voi încerca o formulare a articolului constituțional la care fac referire:

„Statul român este obligat să creeze și să mențină un sistem de echitate economică, prin care se va asigura un echilibru între aportul cuantificabil financiar al cetățenilor în societate și beneficiile cuantificabile financiar primite de cetățeni din partea societății. Crearea sistemului și a mecanismelor sale constituie obiectul unei legi organice”.

Și acum, argumentele.

În momentul de față, nu există o corespondență între realizările individului în beneficiul societății și ceea ce societatea oferă individului respectiv. Mă refer la fluxurile financiare -dinspre individ spre societate și invers- sau care pot fi cuantificate în bani. Nimeni nu veghează ca aceste schimburi să fie corecte. Există doar un sistem de Justiție departe de a fi operațional în parametri satisfăcători. Însă, chiar dacă am avea un sistem de Justiție bine pus la punct, cu rezultate optime, nu e suficient. Pentru ca o societate să fie funcțională, consider că este absolut necesar ca membrii săi să știe nu doar că răul pe care îl fac se poate întoarce asupra lor, dar și că binele produs va rodi în folosul propriu, nu doar al semenilor.

Când elevii învață aplicațiile matematicii, ar trebui ca una dintre acestea să fie calculul propriei balanțe financiare. Fiecare cetățean ar trebui să aibă atașat CNP un cont în Trezoreria statului, a cărui balanță să fie dată de sumele cheltuite de societate cu acel cetățean, respectiv sumele pe care cetățeanul le plătește societății (prin societate înțelegând în primul rând statul, ca intermediar al plăților individ-societate și viceversa, dar și alte forme de organizare a societății).

Ar trebui ca fiecare cetățean să aibă obligația de a-și contabiliza sumele achitate societății și primite din partea societății, iar statul să le pună cetățenilor la dispoziție instrumentele necesare în vederea realizării acestei contabilități, să verifice corectitudinea calculelor și să păstreze contabilitatea generală, la nivelul întregii populații.

La ce ar putea folosi conturile și balanțele lor? Eu aș sugera ca, dacă în anii de după finalizarea perioadei de studii balanța individuală anuală este pozitivă, iar sumele corespunzătoare cheltuielilor statului din anii de studii au fost acoperite, cetățeanul să aibă  posibilitatea de a dispune cum dorește de banii din cont. Iar dacă balanța anuală a unui cetățean este negativă, acesta să aibă obligația fie de a depune bani în cont, fie de a executa un număr corespunzător de ore de muncă în folosul comunității.

Aplicarea acestui principiu de echitate în viața reală ar responsabiliza cetățenii și ar revoluționa în sens pozitiv sistemele de asigurări sociale.

Actuala paradigmă, în care cuvântul de ordine cu referire la realizările și beneficiile individuale e haosul, este cauza primară și fundamentală a transformării majorității cetățenilor României în sociopați convinși că fiecare este „pe barba lui”. Nu doar corupția generalizată a provocat starea de în semi-anarhie a societății românești, ci absența argumentelor perceptibile la nivelul individului de rând în favoarea ideii că, respectându-i și ajutându-i pe alții, te ajuți pe tine însuți. Știm că e moral să contribuim, pentru a primi, dar asta nu e suficient: trebuie să avem garanția că vom primi pe măsura contribuției.

Sunt numeroase exemplele de cetățeni ai acestei țări care au suferit teribile injustiții, dând societății enorm și primind în schimb prea puțin, în unele cazuri fiind chiar ostracizați. De la medici care salvează mii de vieți și sfârșesc în sărăcie, la dascăli care formează mii de Oameni și au parte doar de o viață plină de griji materiale, mass-media e plină de cazuri din contemporaneitate – și știm că în mass-media se regăsește doar „vârful aisbergului”.

Fără a mă compara cu acești semeni pe care îi socotesc eroi, vă voi da exemplul personal, care, deși nu este cel mai relevant, îmi este cel mai familiar.

Voi așeza, mai întâi, într-un taler al balanței, ce am oferit societății, în ordine cronologică:

1. Participarea forțată la munci agricole, în școală și liceu – în total, mai multe luni de cules fructe, legume, cereale, fără a fi plătit (în afară de cazare și hrană).

2. Muncă silnică în regim de batalion disciplinar și în condiții de mare periculozitate, timp de un an de zile, în timpul stagiului militar (regimul Ceaușescu m-a condamnat, fiindcă aveam rude în Occident, să tai calcar pentru construcția Casei Poporului, rebotezată Palatul Parlamentului). De asemenea, muncă neplătită.

3. Sute de mii de lei plătiți statului român sub formă de taxe, impozite, contribuții. Suma exactă nu o pot calcula, tocmai fiindcă nu există sistemul pe care îl propun, dar socotind numai 1.000 de lei pe lună -în banii de acum-, timp de 25 de ani, rezultă 300.000 de lei. Precizez că am făcut facultatea la fără frecvență, lucrând în timpul facultății și că, în mod aproape constant, am câștigat mai mult decât media salariului mediu pe economie, în cei 27 de ani de angajare.

4. Am semnalat organelor în drept, prin investigații jurnalistice premiate intern și internațional și în condițiile în care îmi erau amenințate explicit viața și siguranța familiei, fapte de evaziune, de corupție și de subminare a siguranței statului. În urma acestor semnale, au fost anchetați, arestați și condamnați definitiv, între alții, omul de afaceri harghitean Csibi Istvan și patronul Rodipet, Hassan Awdi, constatându-se și parțial recuperându-se prejudicii importante cauzate bugetelor de stat.

5. Tot în urma articolelor mele și uneori doar în urma întrebărilor adresate diverselor autorități s-au rezolvat situații uneori dramatice, precum criza medicamentelor pentru bolnavii de tiroidă, situații locative, dosare de pensii, alocații pentru copii, salarii, cazuri sociale etc.

6. În urma unei serii de articole am determinat Guvernul României să emită o hotărâre prin care a fost stopată înstrăinarea abuzivă a casei-muzeu Henri Coandă.

7. Am inițiat în luna decembrie 2013, o campania media voluntară în beneficiul fundației Hospice Casa Speranței Brașov, care îngrijește bolnavi de cancer în fază terminală și copii cu diverse maladii grave. Campania este, încă, în desfășurare. Am fost, pentru trei zile, îngrijitor voluntar la Hospice Brașov.

Acum, ce am primit:

1. Educația în bună parte gratuită pentru mine și cei doi copii ai mei.

2. Aproximativ 10 zile de spitalizare gratuită (am fost internat în copilărie pentru o pleurezie, apoi o dată în armată și o dată în timpul facultății, pentru enterocolite); două intervenții de urgență pentru fracturi la picioare (în copilărie); o extracție de măsea gratuită în adolescență; câteva consultații gratuite în decursul vieții și câteva medicamente gratuite. Am șansa de a fi, în general, sănătos, fiindcă altminteri, după decenii în care am cotizat sume serioase la bugetul Sănătății, aș fi avut o și mai mare problemă în prezent, întrucât nu mai sunt asigurat, neavând un loc de muncă și nefiind nici șomer (detalii puteți găsi în acest articol din Cațavencii, care se bazează pe fapte reale: http://www.catavencii.ro/bine-ca-ficatul-meu-n-a-avut-aparitii-publice/).

3. Beneficiul de a circula cu mașina pe drumurile publice, de care am uzat începând din anul 2005, dar care m-a și costat mult, ca și pe atâția alți șoferi, din pricina gropilor din carosabil.

4. Accesul la Justiție mi-a oferit, de pildă, posibilitatea de a contesta fără costuri (fiindcă m-am reprezentat singur, neavând încotro, din cauza lipsei banilor) și cu succes suspendarea carnetului de conducere ca sancțiune administrativă în urma unui accident de circulație provocat de altă persoană și soldat cu accidentarea ușoară a subsemnatului. Din păcate, decizia favorabilă a instanței a venit după scurgerea perioadei de suspendare și după ce am fost obligat să susțin din nou examenul în vederea obținerii permisului, astfel că a rămas o victorie simbolică, de moral.

Chiar dacă excludem punctele 4, 5, 6 și 7 de la ceea ce am oferit (fiind vorba de realizări în exercitarea profesiei plătite, respectiv de o acțiune voluntară, pentru care nu există răsplată, în afara celei morale), discrepanța între cheltuieli și venituri este evidentă, fiind limpede că „mi-am luat țeapă”. Însă, nu cer îndreptarea situației în acest caz particular, ci vă ofer o posibilă soluție de evitare a unor asemenea situații pentru viitor, pentru generațiile care vin.

Vă mulțumesc.

Cu stimă,

Robert Veress

Prezenta petiție a fost adresată președintelui României azi, 13 aprilie 2015, la adresa de email procetatean@presidency.ro

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments