Engleză 
Română 
Dezastrul climatic nu mai poate fi evitat. Mari zone de pe glob devin nelocuibile
Imagine: triplepundit.com
La Soci, în Rusia, unde se desfășoară Olimpiada de Iarnă, la mijlocul lunii februarie, temperatura a urcat la peste 20 de grade Celsius, iar turiștii fac baie în apa Mării Negre. Cei cu vârste mai mari de 20 de ani sunt rugați să își aducă aminte cum era vremea în luna februarie, în timpul copilăriei lor, când loveau valurile de frig siberian – iar Soci este mult mai aproape de Siberia, decât Bucureștiul .
Tot acum, în Marea Britanie sunt valuri de ploi și de inundații. În Statele Unite, furtuni polare, cu frig ucigător.
Aceste fenomene cărora le mai spunem extreme, dar tind să devină obișnuite, nu sunt doar „ciudățenii ale naturii”.
CEL MAI PROST scenariu climatologic imaginat în 2007 (cu doar șapte ani în urmă!) a devenit, între timp, CEL MAI BUN scenariu, iar dezastrul nu mai poate fi evitat, arată New Scientist, care a realizat o amplă cercetare a fenomenului, consultând zeci de climatologi cu reputație globală.
În 2007 se miza pe o creștere maximă a temperaturii medii globale cu 4 grade Celsius până în 2100. Acum, însă, se consideră că se va produce o creștere cu 4 grade până în 2060 – 2070, iar până în anul 2100 temperatura medie globală va mai crește cu 2-3 grade. În total, o creștere de 6-7 grade.
Există un indicator care combină efectul temperaturii ambiante cu umiditatea, numit „temperatura de bulb” – temperatura măsurată de un termometru împachetat într-o cârpă umedă. Actualmente, temperatura de bulb nu depășește 31 de grade Celsius nicăieri pe glob. Dar această valoare este în creștere, iar omul nu poate supraviețui unei temperaturi de bulb mai mari de 35 de grade Celsius, pentru un timp îndelungat, chiar dacă stă complet dezbrăcat în fața unui ventilator. Aceasta înseamnă că, dacă temperatura medie globală va crește cu 7 grade Celsius, vaste suprafețe din Africa, Australia, Asia și cele două Americi vor deveni nelocuibile permenent, fiindcă temperatura de bulb în sezoanele de vară va depăși 35 de grade.
Unii, în special cei fără copii, și-ar putea spune, ridicând din umeri, că mai e destul până în 2100, iar „atunci eu nu voi mai fi pe aici, la prăjeală”. Dar situația va deveni, curând, problematică, astfel că cei mai mulți dintre noi vom experimenta efectele încălzirii globale. Deja, precum am arătat și mai sus, au început să apară, cu regularitate, fenomene meteorologice extreme, inexistente cu câțiva ani în urmă.
În anul 2003, Europa a fost lovită de un val de aer torid. În Franța, timp de peste 7 zile la rând, temperatura la umbră a depășit 40 de grade Celsius. Au rezultat circa 70.000 de morți.
Optimiștii vedeau oportunități în creșterea temperaturii globale. Printre acestea, creșterea producției agricole. Dar, se dovedește că, dimpotrivă, producțiile scad. În SUA, agricultorii au cultivat mai mult, mai intensiv, anul trecut, încercând să profite de creșterea prețurilor alimentelor. Însă seceta și temperaturile record au distrus recoltele, producția rezultând mult mai mică decât cea din 2012. În Marea Britanie au fost inundațiile cele care au distrus recoltele. Feneomenele meteo extreme continuă. După o vară extrem de toridăși după uraganul Sandy, SUA s-a confruntat și se mai confruntă cu valuri de frig extrem, care au provocat pagube imense și victime omenești. În Marea Britanie au revenit inundațiile. Fenomene meteo extreme s-au produs în multe zone de pe glob, în special în emisfera nordică.
Atât fenomenele extreme, cât și perturbarea ciclului normal al anotimpurilor sunt puse pe seama descreșterii diferențelor termice între poli și Ecuator, fapt ce perturbează circuitul normal al curenților de aer și marini.
Cum s-a ajuns aici?
În 1990, omenirea producea 21 de trilioane de tone de CO2 prin arderea combustibililor fosili. În 2000, 24 de trilioane de tone. În 2010 (atenție!) aproape 32 de trilioane de tone.
Dacă am stopa complet emisiile de CO2 acum, POATE am reuși să evităm un dezastru climatic. Dar emisiile nocive cresc continuu.
Protocolul de la Kyoto, semnat în 1997, de 191 de state, pentru limitarea emisiei gazelor de seră, nu a fost ratificat de SUA (la vremea respectivă, cel mai mare producător de CO2), iar Canada s-a retras din protocol. În plus, cele mai multe state semnatare nu au ținte de reducere a emisiilor asumate. Practic, doar UE și Australia respectă complet protocolul, în acest moment. China, cel mai mare emitent de gaze de seră în prezent, investește masiv în energie regenerabilă, dar trebuie să consume masiv combustibili fosili, pentru a ține pasul cu dezvoltarea economiei.
Accidentul de la Fukushima a înrăutățit și mai mult situația, fiindcă nu doar Japonia, ci o serie de state dezvoltate, precum Germania, au decis să renunțe la energia nucleară și construiesc centrale energetice cu combustibili fosili.
Emisiile și încălzirea globală se antrenează reciproc, într-un cerc vicios. Deocamdată, aproximativ jumătate din cantitatea de CO2 pe care o pompăm în atmosferă rămâne acolo. Jumătate este absorbit de oceane și de scoarța terestră. Însă, pe măsură ce temperatura crește, capacitatea apei și a pământului de a absorbi gazele de seră descrește. Se degajă mai mult CO2, care crește temperatura, care forțează degajarea de și mai mult CO2, care crește și mai mult temperatura… În felul acesta se va ajunge la punctul în care, chiar dacă vom stopa emisiile, nivelul CO2 din atmosferă va continua să crească, antrenând creșterea temperaturii.
În anii anteriori, în Groenlanda, la stația meteo Summit, temperatura în timpul verii era -10 grade Celsius. În iulie anul acesta, temperatura a urcat peste punctul de îngheț, producând inundații. Zăpada de un alb strălucitor este înlocuită de gheață murdară. Culoarea întunecată atrage lumina (căldura), accelerând topirea stratului de gheață. Topirea stratului de gheață de la cei doi poli produce o creștere anuală a nivelului oceanului planetar cu 1,3 mm, iar cifra e în creștere. În 2007, se credea că nu se va „sări” de 0,3 mm pe an… Astfel, cei mai mulți specialiști se așteaptă la o creștere cu cel puțin un metru a nivelului oceanului planetar, până în 2100. Adio, Veneția, adio New York… Există și voci mai pesimiste, care avertizează că s-a intrat într-un carusel incontrolabil al topirii ghețurilor și creșterii nivelului oceanului. Rata actuală a vitezei de topire a ghețarilor se dublează la zece ani, dar se va micșora. La sfârșitul verii 2013, doar o pătrime din Oceanul Arctic mai era înghețat la suprafață, iar volumul gheții rămase reprezenta doar o cincime din volum gheții artctice de acum trei decenii. Se estimează că, în zece ani, stratul de gheață arctic va dispărea cu totul, pe parcursul verii.
