Templierii iau cu asalt Piatra Craiului (GALERIE FOTO)

In perioada 12-14 iulie 2013, Dâmbocioara și Rucăr (Piatra Craiului) găzduiesc prima ediție a Festivalului Internațional Cultural Medieval „Cavalerii Templului Sacru”.

La Festival vor participa organizatii ale templierilor din Franta (Nisa) și de la noi, inclusiv Cavalerii Vinului, informează un comunicat al Asociației de dezvoltare și promovare a spiritului muscelean „Clubul Prieteniei”.

 

TEMPLIER 3

Festivalul este prevăzut a avea 2 evenimente relativ distincte : promovarea turismului  și sensibilizarea opiniei publice pentru reabilitatea Cetății Oratia, construită de teutoni (12-13 iulie 2013 / Dâmbovicioara), și promovarea turismului în această zonă de nord a Argeșului unde există o cetate medievală (Oratia) prin întâlnirea Ordinelor Reunite ale Cavalerilor Cruciati din Romania (13-14 iulie 2013 / Rucăr).

templar-knights-logo

Desfășurat ca preambul la  Sărbătorile Argeșului și Muscelului, Festivalul Cultural Medieval își propune să acopere și această temă a turismului de nișă în zona de nord a Argeșului.

Ca loc de desfășurare a manifestării de la Dâmbovicioara nu putea fi aleasă decât zona din imediata apropiere a Cetății Oratia.

oratia6

Astfel, vineri – 12 iulie 2013 începând cu ora 18.30, cei interesați sunt așteptați la Dâmbovicioara, pe drumul national DN73 ce leagă Brașovul de Câmpulung Muscel.

Din program:  Ansamblul folcloric de copii „ORATIA” și invitații săi  / Muzică  medievală cu „Cimpoierii din Transilvania”/ Animație și jonglerii, dans medieval și efecte pirotehnice  cu trupa „ARTGOTICA” Sibiu/ Lupte  cavalerești „Teutonii Cetății Negre” – Codlea /Atelierele meșteșugărești.

Rucar2

 

Cetatea Oratea (în unele documente este denumită Oratia) a fost ridicată pe “Dealul Sasului”, la 1,5 km nord de satul Podu Dâmbovițeijudețul Argeș, la circa 300 m est de șoseaua Câmpulung – Brașov (DN73), la 6 km nord de Rucăr. Potrivit opiniei unora dintre specialiștii care au studiat-o, cetatea Oratea a fost construită, la începutul secolului al XIII-lea, prezumptiv în anul 1212, de cavalerii teutoni.  La 1211, regele Ungariei Andrei al II – lea a adus și așezat în țara  Bârsei Ordinul Cavalerilor Teutoni, cu misiunea de a apăra acest  teritoriu  împotriva atacurilor  triburilor migratoare ale cumanilor. Aceștia au primit libertatea de a ridica  „Cetăți de Lemn și Orașe  de  Lemn” cu sprijinul și munca localnicilor. Ei au construit în partea  sudică cetățile de la Tabla Buții și Oratia. Aceasta din urmă, numită de unele izvoare și cetatea Dâmboviței, străjuia  și controla și  vechiul drum comercial ce trecea  pe la poalele  cetății.

oratia3

În prezent, vechea fortificație este ruinată. Din ea s-au mai păstrat doar câteva porțiuni de ziduri, cetatea aflându-se în stare de degradare și invadată de vegetație.

Printre specialiștii care au atribuit cavalerilor teutoni ridicarea cetății se numără I. Pușcariu, A. Lapedatu și Gustav Treiber. Treiber invocă în sprijinul acestei ipoteze tehnica de construcție, caracteristicile turnului care este deschis către interior, denumirea de Dealul Sasului a culmii la capătul căreia se află cetatea, precum și importanța deosebită pe care o avea drumul către Câmpulung din punctul de vedere al coloniștilor sași.

Data la care a fost construită cetatea Oratea este, de fapt, necunoscută. Pe baza materialului arheologic găsit cât și a studierii documentelor și contextului istoric, alți cercetători încadrează ridicarea cetății în a doua jumătate a secolului al XIV-lea. W. Horwath a presupus că ea fusese vamă a Transilvaniei, dar că odată cu trecerea cetății în proprietatea Țării Românești, Ludovic al V-lea ar fi pus să fie ridicat Castelul Bran, pentru a o înlocui.

În anii 1968-1970 a fost organizată o altă campanie de săpături arheologice. Cu această ocazie au fost descoperite suficiente dovezi pentru a susține datarea cetății în a doua jumătate a secolului al XIV-lea, unele elemente atestând folosirea ei și în secolul al XVI-lea. S-a constatat inexistența unor materiale anterioare celei de a doua jumătăți a secolului al XIV-lea. Ruinele cetății Oratea, cu Cod RAN: 16356.02, sunt înscrise în Lista monumentelor istorice din județul Argeș, construcția fiind datată la mijlocul sec. al XIV-lea.

Tipologic, „cetatea” Oratia nu este o adevărată cetate, ea corespunzând mai curând fortificațiilor de mici dimensiuni, al căror rol era de a păzi căi de acces sau puncte strategice importante.

În anul 2007, Consiliul Județean Argeș a preluat cetatea Oratea în vederea reabilitării și redării acesteia circuitului turistic. Planurile de reabilitare includ realizarea unui drum de acces în lungime de 300 de metri de la șoseaua națională, deschiderea unui șantier arheologic și crearea de spații de vânzare pentru producătorii tradiționali din zonă. Lipsa fondurilor a făcut ca lucrările să fie amânate.

 

Toate acestea și multe alte teme se vor dezbate în cadrul  Sesiunii de comunicări  istorice pe tema : „ CAVALERII TEUTONI  ÎN  ȚARA  BÂRSEI”, desfășurată sâmbătă, 13 iulie 2013 începând cu ora 10.00 în sala mare de conferințe Pensiunea Dealul Sasului.

Ed. Gal. de cadouri... 3993 - Port national din Rucar 7 pe

Comunicări  istorice: Conf. Dr. Ioan VOROVENCI – „Țara Bârsei”- documentar / Jean Luc FERNAGUT – ”Istoria templierilor francezi”/ Conf. Dr. Ionuț Virgil COSTEA- ”Politica externă a Ungariei în sud-estul Europei în prima jumătate a sec.al XIII-lea”/ Dr. în istorie Adrian IONIȚĂ  „Teutonii în Țara Bârsei”/ Prof. Dragoș VRÎNCEANU  și prof. Tudor VLAD „Prezența teutonilor în spațiul cuprins între Țara Bârsei și Câmpulung”/ dr. în istorie Gheorghe CANTACUZINO – ”Din nou despre Cetatea Oratia” /  dr. în istorie Aurel VÂLCU- Monedă și comerț prin pasurile Carpaților

în sec. XIV-XV-lea”/ prof. Univ.dr. Ștefan TRÂMBACIU – „ Prezența teutonilor în zonă”.

 

Sâmbătă – 13 iulie 2013, începând cu ora 14.00 manifestările vor avea loc la Rucăr. Din program: Primirea oficială la Primaria Rucăr și înmânarea cheii / Ritualul Cavalerilor Templului Sacru ( un eveniment rar accesibil  – la Restaurantul „Popasul Cavalerilor”) / spectacole în Parcul Podișor – Demonstrație   Centru de călărie ”7 CAI„ – Nămăiești /  Program de lupte cavalerești “Teuntonii Cetății Negre”  / Animație și jonglerii cu steaguri, dans medieval  cu ”Artgotica”/  21.30.Parada Ordinelor Reunite ale Cavalerilor (cu torțe), acompaniați de „Cimpoierii Transilvaniei”/ 2313-Rugăciune cavalerească pentru pace ( transmisiune on-line) la 800 de ani de atestare documentară a cavalerilor teutoni pe teritoriul României.

 

Duminică – 14 iulie 2013, manifestările vor debuta, începând cu ora 10.00 cu un moment dedicat Zilei Naționale a Franței, apoi Istoricul Cavalerilor Vinului,  continuând cu animațiile și jongleriile celor de la ”Artgotica”, spectacol de muzică medievală prezentat de “Cimpoierii din Transilvania” / grupului vocal „Florile Rucărului”- Liceul Tehnologic „Victor Slăvescu” Rucăr / luptele  cavalerești -“Teutonii Cetății Negre”/ standuri cu produse tradiționale și meșteșugurile zonei.

 

Organizatori : Primăriile celor două comunități – Dâmbovicioara și Rucăr/ Consiliul Județean Argeș/ Asociația de dezvoltare și promovare a spiritului muscelean ”Clubul Prieteniei”/ cu spijinul Primăriei Mioveni și Centrului cultural Mioveni.

Partener media – Muscel Tv.

Invitați speciali: reprezentanții O.S.M.T.H. – Saint Bernard, Nice Côte d`Azur /  Ordinul European al Cavalerilor Vinului) – Consulatul  Romania / Ordinele Reunite ale Cavalerilor Cruciati din Romania.

Loading

Comments

comments