„Am spus clar că nu s-a pus problema punerii în aplicare a unor mandate de aducere la liceul Dimitrie Bolintineanu cu ocazia verificărilor făcute astăzi. (…) Astăzi, cu ocazia deplasării la Liceul Bolintineanu, s-a încercat realizarea procedurii de citare cu mai multe persoane care trebuiau audiate. Date fiind condițiile în care se desfășura ancheta, respectiv starea de arest preventiv a unei persoane, precum și faptul că existau cel puțin 250 de persoane de audiat. pentru acest motiv, s-a recurs la această modalitate de a stabili datele în care vor fi audiate cele 250 de persoane, respectiv elevii, iar în situația în care ei nu s-ar fi prezentat, s-ar fi pus în executare mandate de aducere. (…) Având în vedere numărul foarte mare de persoane care urmau să fie audiate, fuseseră emise (n.r. -mandate), dar nu puteau fi puse în executare”.

Am citat din procurorul-șef al Capitalei, Bogdan Staicu, declarație dată la un post de televiziune.

Înțelegeți „nuanța”: au fost emise mandatele, polițiștii le aveau asupra lor dar nu ar fi trebuit să facă uz de ele.

De ce au mai fost emise mandatele, dacă „nu puteau fi puse în executare”?

De fapt, Staicu încearcă să scape de răspundere, aburind faptul că a șmenozit prevederile referitoare la citație și mandat de aducere din Codul de Procedură Penală, și să arunce totul în cârca polițiștilor, în primul rând asupra purtătorului de cuvânt al Poliției Capitalei, Alexandru Niculae, pentru faptul că s-a grăbit să vorbească despre mandatele de aducere.

În mod clar, polițiștii au greșit. Ei ar fi trebuit să reclame, pe cale ierarhică, faptul că li se cere să nu respecte procedura și să acționeze cum au acționat doar dacă primeau dispoziție scrisă „de sus”, ca să fie acoperiți. Iar „tânărul” Niculae, cum a fost caracterizat de ministrul de Interne, care a urmărit, astfel, să circumstanțieze „gura spartă” a subordonatului său cu lipsa de experiență, ar fi trebuit, de asemenea, să se rezume la litera Codului de Procedură, a Regulamentului polițienesc și la ordinele primite, vorbind despre mandatele de aducere doar când acestea ar fi fost puse în executare.

Dar, în această circotecă de la Bolintineanu, responsabilitatea polițiștilor este secundară. Vina principală le revine procurorilor, care n-ar trebui să facă alba-neagra cu mandatele de aducere.

Mă aștept să se argumenteze că s-a acționat astfel pentru operativitate. Dar nu degeaba există un Cod de Procedură. Dacă nu-l respecți, atunci devin foarte mari șansele ca toată acțiunea ta să se termine prost în Justiție – prost, în sensul că, deși pe fond ai dreptate și cel anchetat de tine ar trebui să ajungă în spatele gratiilor, este pus în libertate din cauza nerespectării procedurilor în culegerea probelor.

În mod normal, polițiștii ar fi trebuit să distribuie ieri citații, iar elevii care erau citați pentru aceeași zi la audieri și nu s-ar fi prezentat, să primească mandate de aducere azi. Autocarul nu avea ce să caute în curtea școlii. Dacă tot s-au gândit anchetatorii la acel gest amabil, pe banii contribuabililor (ce ar fi dacă fiecărui martor sau suspect citat i s-ar pune la dispoziție un mijloc de transport?), îl puteau duce până la capăt. Autocarul putea fi parcat la o distanță nu foarte mare de școală, iar polițiștii îi puteau informa pe elevii citați pentru aceeași zi, că îl au la dispoziție, dacă nu vor cumva să aleagă să se deplaseze altfel spre locul audierii.

Vă dați seama, dacă se comit asemenea violări ale procedurilor, atunci când procurorii și polițiștii știu că acționează în ochii publicului larg, ce se întâmplă în situațiile banale, când avem de a face cu un simplu trio: procuror – polițist – inculpat sau martor, după caz?

Polițiștii se plâng că multe din dosarele pe care le instrumentează sunt „trântite” de procurori, iar la rândul lor, dacă pierd procese, procurorii dau vina, de regulă, pe superficialitatea polițiștilor. După cum se văd lucrurile când supurează buboiul acesta al procedurilor judiciare, foarte probabil și unii și alții au dreptate.

Cel mai supărător este faptul că nimic semnificativ nu se petrece atunci când boala sistemului se acutizează, iar problemele sale devin transparente.

A trecut aproape un an de la criza generată de asasinarea tinerei japoneze Yurika Masuno, de către un criminal în serie, care fusese prins și făcut scăpat, tot în serie, de polițiști și procurori. După asemenea fărădelegi, te-ai fi așteptat ca sistemul să se zguduie, din temelii. Ei, aș! Mai mulți polițiști și procurori au scăpat cu… mustrări, doi au primit sancțiuni mai severe și cu asta-basta!

Acum e de actualitate cazul acestui Caragea, șeful IPJ Gorj, unde, la fel, ies la iveală abuzuri înfiorătoare ce ar fi patronate de acesta. Mai devreme, l-am văzut pe ministrul de Interne, Radu Stroe, spunând, într-un interviu televizat, că, probabil, Caragea va fi mutat disciplinar, după prezentarea rezultatelor controlului pe care l-a dispus șeful Poliției, chestorul Tobă. Mutat disciplinar a fost, în urmă cu doi ani, și Petre Nedelcu, șeful de post din comuna mehedințeană Gruia. Iar joi, beat la volan fiind, a intrat cu mașina de serviciu în șase copii. Un copil a murit pe loc, unul a ajuns la spital în comă, trei grav răniți.

Cât o mai ținem cu șmenul judiciar?

Răspunsul pesimist și care, din păcate, pare mai realist, este: la infinit. Sistemul este infectat la toate nivelurile și nu pare să mai aibă capacitatea de a se autocurăța, în timp, prin saturație (a celor din interior puși pe căpătuială prin orice mijloace) și primenire, întinerire.

Răspunsul optimist este: încă cel puțin 20 de ani. Nu îl plagiez pe Brucan, dar cam atât mai trebuie să treacă până ce vor ieși din sistem toți cei care l-au nășit și l-au pus pe roate, fiind majori și activi în decembrie 1989. Putem spera că cei nou intrați în sistem au fost doar corupți de acesta, dar nu au aceeași capacitate, cu a predecesorilor, de a corupe, în continuare, de a menține sistemul fără breșe pentru leac.

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments