30 de milioane de oameni sunt sclavi
Aproape 30 de milioane de persoane din întreaga lume trăiesc în condiții de sclavie, aproximativ jumătate dintre acestea locuind în India, arată rezultatele unei prime anchete de acest fel, făcute publice joi, la Londra, de organizația Walk Free, relatează Agerpres care citează AFP.
Trei sferturi dintre victime se află în Asia, însă “niciun continent nu este ferit”, precizează Walk Free, o nouă organizație cu sediul în Australia, susținută de fostul secretar de stat american Hillary Clinton și de co-fondatorul Microsoft și filantropul Bill Gates.
Potrivit acestei anchete, India se află în frunte (14 milioane de persoane care trăiesc în condiții de sclavie), urmată de China (2,9 milioane) și Pakistan (peste două milioane). Urmează Nigeria, Etiopia, Rusia, Thailanda, Republica Democrată Congo (RDC), Birmania și Bangladesh.
Numai în aceste zece țări trăiesc 22 din cele 29,8 milioane de persoane aservite.
În India, “comunități întregi din satele din nord sunt reduse la sclavagie, forțate să fabrice cărămizi sau să lucreze în cariere. Copiii sunt constrânși să se ocupe de țesut pentru a produce covoarele care sunt vândute în magazinele noastre”, explică pentru AFP directorul general al Walk Free, Nick Grono.
Dacă se ia totuși în considerare procentul populației unei țări care trăiește în condiții de sclavie, Mauritania se află în fruntea clasamentului, cu o cotă de 4%. “Există încă sclavi ereditari în Mauritania, copii născuți sclavi” și constrânși să efectueze munci domestice sau să lucreze pe câmp, spune Nick Grono.
Sclavia “rămâne un stigmat pe toate continentele”, afirmă el. “Multă lume este extrem de surprinsă să audă că sclavia încă există”, deoarece sunt numeroși cei care pornesc de la principiul că aceasta a dispărut odată cu abolirea fenomenului în numeroase țări europene și pe continentul american la începutul secolului al XIX-lea.