O victorie uimitoare

Nu mă număr printre mulții exaltați de victoria lui Klaus Johannis. Recunosc, rezultatul alegerilor e o surpriză plăcută și pentru mine, dar motivele mele de mulțumire sunt destul de diferite de ale majorității acelora care azi au un sentiment asemănător cu ăla din 2004, când Traian Băsescu îl lăsa cu buzele umflate pe „Cel care nici nu știa cât de mic începea să fie” și emitea celebra urare „Să trăiți bine!”, iar românii credeau că le era adresată.

Klaus Johannis a fost un candidat foarte slab. Nu are viziune, nu are un program pentru țară, a manifestat doar bune intenții, sublimate în sloganul „România lucrului bine făcut”. Ca atare, nu sunt deloc încrezător în succesul său ca președinte moderator, care să reușească să stăvilească excesele de putere ale PSD, fără a-i călca pe urme lui Traian Băsescu – adică, fără a face terci Constituția. (Apropo de legea fundamentală, în mod normal, dacă am avea preponderent juriști independenți și nu politruci în Curtea Constituțională, s-ar constata că a fost violat articolul 36, care garantează dreptul la vot, iar alegerile ar fi invalidate).

Mulțumirea mea este dată, în primul rând, de constatarea evoluției acestei nații. E o distanță uriașă și uimitoare față de  anul 2000, când în finală se întreceau Ion Iliescu și V.C. Tudor. La momentul respectiv, niciun candidat care n-ar fi fost român neaoș n-ar fi putut spera la mai mult de câteva procente în alegeri prezidențiale. I-au trebuit Americii 225 de ani să ajungă să voteze un candidat de culoare, nouă ne-au fost de ajuns 25 de ani de democrație originală pentru a vota un minoritar – atât din punct de vedere al etniei, cât și al religiei. În sfârșit, pot admite că poporul român este, în ansamblul său, unul tolerant.

Pe urmă, sunt mulțumit că, pentru prima oară, m-am înșelat: Victor Ponta părea să fi avut binecuvântarea Americii și chiar și cancelariile Occidentale au arătat cel puțin reținere, dacă nu susținere explicită (ca în cazul Italiei, de pildă) pentru candidatul „stângii” românești, a cărui victorie, conform prestigioasei agenții internaționale de presă Reuters, ar fi putut aduce o dorită stabilitate în țară, după ani de războaie contraproductive între palate (Cotroceni vs Palatul Parlamentului și Cotroceni vs Palatul Victoria). Din această perspectivă, victoria lui Johannis este și mai uimitoare: pare că nimeni nu și-a mai „vârât coada”, iar votul românilor chiar a contat. Ar fi tare păcat să se demonstreze că fenomenul „diaspora” nu a fost unul autentic, ci obținut prin acțiuni subversive ale activiștilor ACL și ale unor servicii, așa cum sugerează unii din tabăra perdanților.

Apropo de perdanți, sper, de dragul evoluției politicii și, pe cale de consecință, a societății românești, ca PSD sa tragă din pățania asta învățămintele care se impun:

1. Lasi Biserica in plata Domnului si il lasi pe Gigi Becali sa-si pupe icoanele in puscarie, vazut de patru pereti, nu pe la Ghita TV, sa-l huleasca pe ereticul de neamt;
2. Faptul ca un candidat apartine unei etnii minoritare poate fi chiar in avantajul acestuia;
3. Nu ataci pe cineva fiindca nu poate avea copii si il etichetezi, din cauza asta, ca incapabil sa conduca o tara;
4. O minciuna repetata obsesiv poate deveni pentru unii un adevar, dar pentru altii o MARE minciuna, ce trebuie taxata;
5. Diaspora.

557,441 total views, 1 views today

Comments

comments