EXCLUSIV. LIBER LA ȘPĂGI. Parlamentul a ridicat de peste 6 ori, la 100.000 de euro, pragul achizițiilor directe de lucrări

This post is also available in: Engleză

Parlamentul României a modificat esențial legislația achizițiilor publice, mărind de 6,66 de ori, de la 15.000 de euro (echivalent în lei) la 100.000 de euro, pragul achizițiilor publice directe (fără licitație) de lucrări. În cazul produselor și serviciilor, pragul a fost dublat, de la 15.000 de euro, la 30.000 de euro.

Legea achizițiilor publice a fost modificată de Guvern, prin Ordonanță de Urgență, în noiembrie 2012. Guvernul nu a modificat pragurile de achiziție a produselor, serviciilor și lucrărilor, stabilit prin Legea 279 din 2011 la 15.000 de euro.

Parlamentul a votat Legea 193 din 2013, pentru aprobarea Ordonanței de Urgență 77 din 2012, adoptând, însă, mai multe amendamente, printre care și cel referitor la pragurile achizițiilor directe.

Desele modificări aduse articolului din lege referitor la pragurile de achiziții directe arată cât de intense sunt bătăliile pentru satisfacerea clientelei politice.

 

achizitii publice directe jpg

Loading

Comments

comments