Ex-deputatul fugar Ghiță – arestat la Belgrad, unde se ascundea cu identitate falsă

Sebastian Ghiță a fost reținut, în cursul nopții de joi spre vineri, la Belgrad, capitala Serbiei, informează Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), citat de agențiile de știri. În momentul arestării, fostul deputat PSD era în compania fratelui său, într-un bar. El le-a prezentat polițiștilor sârbi un document sloven de identitate, evident fals, dar s-a adresat acestora în limba engleză. Ghiță și-a lăsat barbă, pentru a-și schimba înfățișarea, ajungând să semene cu vedeta tv Mihai Bendeac. Fratele său a prezentat documentul original.

Întrucât Serbia nu este membră UE, procedurile de extrădare vor dura aproximativ o lună de zile.

„Autoritățile sârbe au avut toate informațiile în așa fel încât să îl poată reține. (…) Statul sârb, prin poliție, derulează proceduri specifice în sensul că vor întocmi un dosar penal pentru că a prezentat documente false. După finalizarea acestor proceduri, urmează procedura de extrădare care se derulează prin Ministerul Justiției. În momentul în care va fi finalizată procedura de extrădare, poliția română se va deplasa în Serbia și se va ocupa de activitățile specifice de însoțire, de aducere în România”, a declarat ministrul de Interne Carmen Dan, citată de Mediafax.

Sebastian Ghiță ar fi fost pierdut, în noaptea de 19 spre 20 decembrie 2016, de polițiștii care îl filau pe DN1, în timp ce se îndrepta către casă de la un eveniment al SRI. Potrivit surselor judiciare, Ghiță conducea cu peste 200 km/h și un alt autoturism i-ar fi blocat pe polițiști. Ulterior, mașina în care se afla Sebastian Ghiță a fost găsită la locuința sa, astfel că cei care efectuau filajul ar fi crezut că doarme.

Pe 5 ianuarie, un complet de la instanța supremă a emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui Sebastian Ghiță.

Curtea de Apel Ploiești a respins, pe 3 aprilie, contestația formulată de fostul deputat Sebastian Ghiță față de decizia Tribunalului Prahova de emitere a unui nou mandat de arestare preventivă pe numele său, amintește Agerpres.

În schimb, instanța a admis contestația procurorilor DNA Ploiești și a dispus arestarea preventivă, pe o perioadă de 30 de zile, a lui Ghiță și pentru săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat. Procurorii DNA îl mai acuză pe Ghiță de săvârșirea mai multor infracțiuni de trafic de influență și spălare a banilor.

461 total views, 3 views today

Comments

comments