Unde dă Băsescu, crește! „Morsa competentă” conduce detașat topul prezențelor la TV
Jurnalistul și omul de afaceri Bogdan Chirieac, „alintat” de Traian Băsescu cu apelativul peiorativ „morsa competentă”, conduce detașat topul prezențelor la televiziunile de știri. Astfel, Chirieac a fost invitat în 37 de talk-show-uri televizate în decursul lunii noiembrie 2013, urmat de Mugur Ciuvică (Grupul de Investigații Politice), cu 27 de prezențe la TV și sociologul Marius Pieleanu, cu 21 de prezențe.
mediaTRUST România, unul dintre cei mai importanți furnizori de servicii de monitorizare, prezintă topul invitaților cu cele mai multe prezențe în studio, în luna noiembrie.
În perioada 1 – 30 noiembrie 2013, senatorul PSD Liviu Pop ocupă primul loc în topul celor mai activi reprezentanți ai partidelor politice, din punct de vedere al numărului de prezențe în studiourile TV, cu 17 apariții.
Cei mai activi membrii al Partidului Național Liberal, în luna noiembrie, sunt Vlad Nistor și Victor Ciorbea, fiecare cu câte 15 prezențe în studio.
Analistul economic Mircea Coșea, președinte de onoare al PER, se numără printre politicienii cu cel mai mare număr de prezențe în platourile televiziunilor, înregistrând pe parcursul lunii noiembrie 14 prezențe.
Din partea Partidului Conservator, cei mai activi reprezentanți ai formațiunii sunt Răzvan Zamfir și Tudor Barbu, fiecare cu câte 12 prezențe.
PDL-ul este reprezentat în studiourile televiziunilor prin intermediul Sulfinei Barbu, care a numărat în perioada 1-30 noiembrie, 11 prezențe. Aurelian Pavelescu este cel mai activ reprezentant al PNȚCD-ului, cu 9 prezențe.
În topul liderilor politici cu cele mai multe minute petrecute în studio conduce Aurelian Pavelescu. Președintele PNȚCD a înregistrat 498 de minute în luna noiembrie.
Locul doi este ocupat de liderul Noua Republică, Mihail Neamțu, cu 336 de minute petrecute în studio. Remus Cernea, Partidul Verde, ocupă locul trei în acest clasament, cu 317 minute.
Locul patru este ocupat de liderul PRM, Corneliu Vadim Tudor, urmat de Crin Antonescu (PNL) și Victor Ponta (PSD).
Topul personalităților feminine cu cele mai multe prezențe în studio, în luna noiembrie, este deschis de Ecaterina Andronescu, PSD, cu 15 apariții. Următoarele locuri sunt ocupate de jurnalista Andreea Pora, senatoarea PSD Gabriela Vrânceanu Firea și deputatul PDL Sulfina Barbu, fiecare înregistrând câte 11 prezențe în studio. Monica Tatoiu a avut 8 prezențe în studio, în luna noiembrie, urmată de jurnalista Elena Cristian, cu 7 prezențe. Grațiela Gavrilescu, membru PNL, Cristina Pocora (PNL), Raluca Turcan (PDL) și psihologul Mirela Zivari au avut fiecare câte 6 prezențe în platourile televiziunilor.
Bogdan Chireac, jurnalistul DC News, ocupă primul loc în topul personalităților masculine cu cele mai multe prezențe în talk show-urile TV, cu 37 de apariții. Președintele Grupului de Investigații Politice, Mugur Ciuvică, ocupă locul doi cu 27 de prezențe. Locul trei este ocupat de sociologul Marius Pieleanu care a avut in perioada 1 – 30 noiembrie, 21 de prezențe. Senatorul Liviu Pop este pe locul patru în top cu 17 prezențe, la egalitate cu Valentin Ionescu, consultant în management. Din clasament mai fac parte Codrin Ștefănescu (PSD), Vlad Nistor (PNL), Victor Ciorbea (PNL), Val Vâlcu (DC News), fiecare înregistrând câte 15 prezențe. Dumitru Coarnă, vicepreședintele SNPPC, și academicianul Mircea Coșea au avut câte 14 prezențe fiecare. Profesorul Ilie Șerbănescu, economistul Răzvan Orășanu și sociologul Mirel Palada au numărat câte 13 prezențe.
Analiza mediaTRUST România a luat în calcul cinci posturi de televizune (Antena 3, B1 TV, România TV, Realitatea TV și Digi 24). Raportul conține informații din emisiunile difuzate de către cele cinci posturi de televiziune în intervalul orar 17.00 – 23.00, în luna noiembrie 2013.
Despre mediaTRUST
mediaTRUST România a fost înființată în 1999 și furnizează servicii de monitorizare către companii românești și străine. Compania este membră din 2004 a FIBEP, principala organizație internațională a agențiilor de monitorizare, iar din octombrie 2010 este deținută în proporție de 100% de IMM – Institute of Media Monitoring Polonia. Clienții companiei provin din cele mai diverse sectoare ale pieței, de la domeniul financiar la telecom, IT, farmaceutic, energie, gaze naturale, petrol, educație, sport, cultură, showbiz, politic.