Singura bază de tratament de la Ocna Sibiului a intrat în insolvență. Niciun turist nu se mai poate trata
Niciun turist nu se mai poate trata începând de duminică în stațiunea balneară Ocna Sibiului, după ce singura bază de tratament, aparținând unui om de afaceri din Sibiu, Ilie Grădinar, a intrat în insolvență, fiind scoasă de vânzare, potrivit Danielei Vlad, Șeful Complexului Ocna Sibiului, relatează Agerpres.
Complexul balnear a fost evaluat la 3,9 milioane de euro.
Din cele peste 30 de stațiuni balneo-climaterice din România, doar la Ocna Sibiului și la Sovata se tratează natural anumite afecțiuni reumatismale, dermatologice, dar mai ales ginecologice.
“Nu se mai poate face tratament iarna, în Ocna Sibiului, din cauză că noi am intrat în insolvență. Doar la noi și la Sovata se puteau trata natural unele afecțiuni ginecologice, pentru femei. Complexul se va vinde. A fost evaluat la 3,9 milioane de euro, însă valoarea reală e de 9 milioane de euro. Toată lumea intră în șomaj începând de azi, însă noi vrem să facem o conservare, rămânem trei care să ne ocupăm de complex. Practic, depindem de bancă, creditorul fiind BCR”, a precizat reprezentanta Complexului Ocna Sibiului.
Aceasta a precizat că preocuparea cea mai mare este ca nu cumva întregul complex balnear să ajungă din nou o ruină, așa cum a fost în urmă cu șapte ani. Complexul a fost complet restaurat și redat circuitului turistic de către Ilie Grădinar, cunoscut de toți sibienii drept directorul societății de stat, SC Energie Termică SA, cel care a cumpărat afacerea de la Ocna Sibiului, iar acum este nevoit să o vândă, pentru că nu mai poate plăti ratele la bancă.
“Practic noi am intrat în insolvență din cauza creditelor luate când s-a restaurat totul. Aici s-au băgat foarte mulți bani, fiind vorba de clădiri de patrimoniu. Cea mai mare grijă e să nu rămână mai mult de șase luni, nefuncțională, această bază. Suntem în mediu salin, aici e nevoie în permanență de investiții. Nu vrem să ajungă din nou o ruină”, a explicat Daniela Vlad.
Perioada de vârf a complexului balnear a coincis cu cea a Sibiului, capitală culturală europeană în 2007. Astfel, anii 2007 și 2008 au fost cei mai buni pentru complexul balnear de la Ocna Sibiului, stațiune aflată la foarte mică distanță de municipiul Sibiu, doar 12 kilometri.