Șeful serviciilor americane de informații neagă veridicitatea informațiilor publicate de Le Monde
Directorul serviciilor americane de informații a dat asigurări marți că articolele publicate recent de cotidianul francez Le Monde cu privire la activitățile de spionaj ale NSA în Franța conțin informații “inexacte și care induc în eroare în legătură cu activitățile serviciilor americane de informați”‘, transmite AFP.
“Informația potrivit căreia Agenția Națională de Securitate (NSA) a colectat peste 70 de milioane de înregistrări ale datelor telefonice de la cetățeni francezi, este falsă”, afirmă James Clapper, fără să precizeze în ce constă inexactitatea afirmației.
“Nu vom intra în amănunte legate de activitățile noastre, însă am spus clar că Statele Unite adună elemente de informații de același tip cu cele colectate de toate țările”, continuă James Clapper, director peste 16 agenții de informații, printre care NSA.
“Statele Unite colectează informații pentru a-și apăra națiunea, interesele și pentru a-și apăra aliații în fața amenințărilor teroriste sau a proliferării armelor de distrugere în masă”, adaugă el, după care concluzionează: “Statele Unite acordă multă importanță îndelungatei prietenii cu Franța și vom continua să cooperăm în domeniul securității și informațiilor”.
Cotidianul francez Le Monde, care a dezvăluit luni amploarea spionajului telefonic al NSA în Franța, bazându-se pe documente oferite de fostul consultant al NSA Edward Snowden, a publicat marți noi detalii cu privire la ascultarea ambasadelor, printre care reprezentanța diplomatică a Franței la New York.
Potrivit cotidianului francez, care citează documente provenite de la Snowden, NSA a efectuat 70,3 milioane de înregistrări ale datelor telefonice în Franța între 10 decembrie 2012 și 8 ianuarie 2013.
Președintele François Hollande și-a exprimat luni, în cursul unei convorbiri telefonice cu omologul său american, Barack Obama, “dezaprobarea profundă” în fața “practicilor inacceptabile” ale aliatului său.
Marți dimineață, cu prilejul unei întrevederi avute la Paris, șeful diplomației franceze, Laurent Fabius, i-a făcut din nou cunoscută secretarului de stat american, John Kerry, nemulțumirea Franței, încheie AFP