Ritmul cardiac, noua parolă a tehnologiei mondiale

Imagine: Driton Avdyli, www.flickriver.com

Imagine: Driton Avdyli, www.flickriver.com

Parolele, codurile pin și cărțile de credit vor deveni  foarte curând istorie. În scurt timp, acestea ar putea fi înlocuite cu un cifru unic, oferit de fiecare corp uman în parte:  ritmul cardiac. Bătăile inimii se vor transforma astfel în codul numeric personal  care ne va permite să intrăm în casă fără cheie sau să deparolăm automat toate acesoriile tehnice – smartphonuri, laptopuri sau tablete – chiar în secunda în care am ajuns lîngă acestea.  După același principiu, vom putea scoate bani din bancomate fără a mai utiliza cardurile bancare și vom porni autovehiculele personale. Deși sună ca un scenariu desprins din filmele științifico-fantastice,  acesta este viitorul , ne asigură experții în sisteme biometrice, care susțin că identificarea după ritmul inimii este mult mai sigură decât scanarea irisului, amprentarea sau recunoașterea facială. În plus, noua tehnologie oferă un avantaj imens – vom putea interacționa cu mediul din jurul nostru fără a fi nevoiți să ne identificăm în mod constant.  Nu vom mai avea de ce să ținem minte parole sau să facem scanări speciale pentru a fi recunoscuți.

Compania canadiană Bionym, unul dintre liderii mondiali în proiectarea sistemelor de recunoaștere biometrică, a prezentat o brățară care are încorporat un senzor pentru electrocardiogramă (EKG), ce identifică trăsăturile unice ale pulsului și le transmite dispozitivului-pereche.  Odată realizat acest “matching”, brățara devine un instrument unic de identificare pentru dispozitivul-pereche, funcționând precum un set de chei, o cartelă SIM sau un permis de conducere.  Când brățara este activată, aceasta poate fi folosită prin intermediul Bluetooth pentru a accesa toate dispozitive înregistrate. Mai mult, brățara dispune de un detector de proximitate și mișcare, care ne-ar permite, spre exemplu,  să deschidem mașina printr-o simplă rotire a încheieturii în partea dreaptă și, apoi, să deschidem portbagajul printr-o altă rotire, în partea stângă.  Bateria brățării este  proiectată să dureze o săptămână și poate fi reîncărcată prin USB.

Pentru că bătăile inimii nu pot fi reproduse, noua tehnologie va fi o adevărată lovitură dată hackerilor de pretutindeni. În plus, experții în securitate de la firma canadiană dau asigurări că brățara se mulează atât de strâns pe caracteristicile proprietarului, încât nu poate fi utilizată de altcineva în cazul unui furt. Costul brățării este de 100 de dolari și, foarte probabil, noul dispozitiv-minune va fi comercializat în 2014.

Loading

Comments

comments