Regele Mihai s-a retras din balconul Palatului Elisabeta în timpul intonării marșului „Carol I”
Peste 3.000 de persoane îl sărbătoresc vineri, la Palatul Elisabeta din București, pe Regele Mihai I, atât cu ocazia zilei de naștere, cât și cu ocazia onomasticii, mulțimea fiind salutată de Familia Regală a României în jurul orei 11:10, informează Mediafax.
Regele Mihai I și-a făcut apariția la balconul Palatului Elisabeta la ora 11:10, fiind însoțit de Principesa Moștenitoare Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae.
Apariția Regelui Mihai I la balconul Palatului Elisabeta a atras aplauzele prelungite ale mulțimii care a umplut grădina reședinței Familiei Regale.
Oamenii au strigat “Monarhia salvează România” și “Regele Mihai”, fluturând stegulețe tricolore în cinstea Familiei Regale.
Regele Mihai, Principesa Margareta, Principele Radu și Principele Nicolae au stat la balcon în timpul intonării imului regal, în timp ce corul regal i-a cântat Regelui Mihai “La mulți ani!”.
În timp ce era interpretat “Marșul Carol I” și în aplauzele mulțimii, Regele Mihai I s-a retras de la balconul Palatului Elisabeta. Acesta a revenit însă pentru câteva secunde pentru a-i saluta din nou pe cei veniți să-l felicite.
Regele Mihai I a împlinit 92 de ani pe 25 octombrie, iar de Sfinții Mihail și Gavriil, pe 8 noiembrie, își sărbătorește public ziua de naștere, împreună cu cea onomastică.
Pentru a marca această aniversare, o serie de prânzuri oficiale cu societatea civilă și autoritatea politică au fost programate în această săptămână, la Palatul Elisabeta. Printre cei invitați la aceste prânzuri oficiale s-a numărat și premierul Victor Ponta.
Vineri este Ziua Porților Deschise la Palatul Elisabeta, români din toată țara și din Basarabia fiind așteptați la palat. Intrarea este liberă, fără invitații.
Din programul manifestărilor organizate pentru a marca ziua regelui au mai făcut parte un concert caritabil susținut de violonistul italian Giuliano Carmignola, pe 25 octombrie, la Ateneul Român, în beneficiul programului “Tinere Talente” inițiat de Fundația Principesa Margareta a României, dar și lansarea volumului “Coroana în societatea românească”, de Ioan-Luca Vlad.
Regele Mihai I al României s-a născut pe 25 octombrie 1921, la Sinaia, fiind fiul Regelui Carol al II-lea și al Reginei Elena.
Potrivit site-ului casei regale, prima domnie a Regelui Mihai I a început în 1927, la vârsta de 6 ani, după moartea bunicului său, regele Ferdinand I, regele-copil fiind tutelat de o regență condusă de unchiul său, principele Nicolae al României. După urcarea pe tron a regelui Carol al II-lea, în iunie 1930, și după plecarea reginei-mamă în exil, regele Mihai I a primit titlul de Mare Voievod de Alba Iulia. În urma abdicării tatălui său, pe 6 septembrie 1940, a redevenit Regele Mihai I.
Regele Mihai a fost obligat să abdice de autoritățile comuniste pe 30 decembrie 1947, fiind forțat apoi să ia calea exilului.
Exilul Regelui Mihai și al Reginei Ana, soția acestuia, a început odată cu revenirea de la nunta lor organizată la Atena. Au locuit, până la sfârșitul anului 1948, la Vila Sparta, locuința reginei-mamă Elena. Din 1949, Regele Mihai și Regina Ana s-au mutat la Lausanne și apoi în Anglia, unde au locuit până în 1956, după care au revenit în Elveția. Regele Mihai și Regina Ana locuiesc, din 2004, la Aubonne, în Elveția, însă petrec principalele sărbători ale anului în România.