Ponta își reiterează susținerea pentru exploatarea gazelor de șist și proiectul Roșia Montană
Guvernul Ponta a lansat un așa-zis „Plan național de investiții strategice”, conform căruia România va atrage „minimum” 10 miliarde de euro prin investiții directe în economie, ceea ce va conduce la crearea a 50.000 de locuri de muncă.
În primele patru luni ale anului, România a atras investiții de doar 322 de milioane de euro, în scădere cu 35% față de aceeași perioadă a anului trecut. 2012 a fost al patrulea an consecutiv în care investițiile directe au scăzut, ajungând la doar 1,6 miliarde de euro, față de 1,8 miliarde în 2011, informează Mediafax.
În aceste condiții, „Planul” prezentat, azi, de Victor Ponta pare ridicol.
Premierul se bazează pe investiții asiatice „perfectate” după turul său în zonă. Totodată, a reiterat sprijinirea controversatelor proiecte Gold Corporation (Roșia Montană) și Chevron (gaze de șist).
USL a câștigat capital electoral inclusiv prin criticarea regimului Băsescu-Boc pentru susținerea celor două proiecte care ar aduce bani în economie, dar ar crea probleme de mediu.