Peste 12 milioane de apeluri false la serviciul 112 în 2013

Statistica pe anul 2013, realizată de STS, arată că la numărul unic de urgență 112 au fost primite și tratate 17.463.468 apeluri, informează Mediafax. Dintre acestea, 29,09 la sută au fost reale și 70,91 la sută ( 12.383.345) fiind false. Aceasta înseamnă că, în medie zilnică, se fac aproape 34.000 de mii de apeluri false (un apel fals la fiecare 2,5 secunde).

Apelurile au fost transferate către: Ambulanță – 60,66 la sută, Poliție – 24,77 la sută, ISU/ SMURD – 12,59 la sută și Jandarmerie – 1,88 la sută .

Cele mai multe apeluri false au fost inițiate din județele Covasna, Călarași și Mureș.

Majoritatea apelurilor false și abuzive provin de la copii, tineri, persoane cu probleme psihice și sunt realizate de pe cartele pre pay.

Urmare a constatărilor făcute, 10.892 cetățeni au fost sancționați conform legii pentru apeluri false și abuzive către numărul 112.

Loading

Comments

comments