EXCLUSIV. Parchetul General mușamalizează ramificațiile din România ale unei escrocherii internaționale

Reporterul BBC îi prezintă unui cercetător de la University of Cambridge, cardul care stă la baza procesului de detecție cu ADE 651, succesorul ADE 650 (2010)  Foto: captură reportaj BBC

Reporterul BBC îi prezintă unui cercetător de la University of Cambridge, cardul care stă la baza procesului de detecție cu ADE 651, succesorul ADE 650 (2010)
Foto: captură reportaj BBC

mccormick 1

James William McCormick, condamnat la 10 ani de închisoare pentru fals, uz de fals și fraudă.
Foto: Captură reportaj BBC

ade 651 - 3

Așa arată un dispozitiv ADE 650 sau ADE 651.
Foto: Captură reportaj BBC

În toamna anului 2012, Ministerul Public – Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție (numit, în continuare, Parchetul General) a inițiat o serie de „experimente judiciare”, efectuate în decursul cercetării unor cazuri de omor. Experimentele continuă și acum și constau în folosirea unor echipamente așa zise de detecție. Acestea sunt, de fapt, niște falsuri ordinare, dovedite ca atare de cercetători ai Universității Cambridge (Anglia), la solicitarea BBC, încă din 2010 (dovada este prezentată spre finalul materialului video). Producătorul falsurilor a fost condamnat, recent (luna mai), de  justiția britanică, la 10 ani de închisoare, pentru vânzarea, cu bună  știință a respectivelor falsuri. Unul dintre acestea a fost folosit, la finele anului trecut, de procurori în căutarea… Elodiei. În loc să admită eroarea și să încerce să investigheze escrocheria și ramificațiile acesteia, care, e drept, sunt uriașe, Parchetul General mușamalizează cazul. Dovada – în cuprinsul acestui articol.

Cazul căutării Elodiei a fost prezentat, pe larg, de Cotidianul, încă din luna aprilie a.c. Jurnalistul Ion Spânu a avut acces la rechizitoriul procurorului de caz, Dan Romulus Varga, din care reiese că folosirea aparatului ADE 650 nu a dat niciun rezultat. Evident, nu s-ar putea concluziona din atât că ADE 650 nu este funcțional. Poate că, într-adevăr, Elodia sau rămășițele sale biologice nu se afla(u) în locurile respective. Dar, la data demarării căutărilor, James William (Jim) McCormick, producătorul ADE 650, era arestat și judecat, iar guvernul britanic stopase exportul acestor falsuri! Mâinile acestui individ sunt pătate cu sângele a sute de vieți pierdute în țări ca Irak, unde mii (!) de dispozitive ADE au fost vândute pe bani grei (40.000 de dolari bucata) pentru detectarea explozibililor.

mccormick 3

Cardul care „citește” tot.
Foto: Captură reportaj BBC

ADE 650 și ADE 651 (un „upgrade” al ADE 650), precum și alte aparate cu coduri alambicate au fost vândute de McCormick în zeci de țări, printre care și România. În țara noastră, vânzările s-au făcut prin intermediul MIRA Telecom, firma omului de afaceri Stelian Ilie, în care și McCormick a fost asociat, cu 15%. MIRA a vândut aceste echipamente, cu titlu de „detectoare de explozibili” către Serviciul de Pază și Protecție, în luna decembrie 2003, în timpul celui de-al doilea mandat de președinte al lui Ion Iliescu, când la conducerea Serviciului se afla generalul Gabriel Nagy, despre care presa a relatat că ar fi un apropiat al lui Stelian Ilie. Echipamentele achiziționate, atunci, de SPP, pentru detectarea explozibililor, sunt folosite, acum, de procurori, pentru detectarea rămășițelor umane. Aparatele acestea arată ca niște mânere cu antenă. Mânerul este conectat la un card, care se presupune că ar fi „mama detectorilor”, depistând cam orice ai căuta… de la mingi de golf (scopul inițial pentru care ar fi fost create „detectoarele” ADE), la explozibili, droguri, țesut uman etc. Ce mai, o minunăție! Doar că cercetătorii de la Cambridge au arătat că acel card este o simplă bucată de plastic! Ulterior, în decursul anchetei din Marea Britanie, unul dintre partenerii lui McCormick a admis că „toată lumea la ATSC (firma lui McCormick – n.r.) știa că nu este nimic înăuntrul detectoarelor de bombe”.

Că, acum, nu a fost găsită Elodia, este una, dar imaginați-vă ce s-ar fi întâmplat dacă niște teroriști ar fi vrut să îi arunce în aer pe Ion Iliescu sau pe succesorii săi, iar SPP ar fi căutat bombele respective cu… „vergeaua” ADE 650!

Alte echipamente, fie produse de firma lui McCormick, fie procurate de MIRA Telecom din alte surse, au fost achiziționate de Ministerul Justiției -pentru tribunale și penitenciare-, Ministerul de Interne –pentru Jandarmerie și Poliție de Frontieră-, Ministerul Transporturilor –pentru aeroporturile din București și Constanța- și Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Ne-am adresat tuturor acestor autorități, în încercarea de a determina ce se întâmplă acum, că lucrurile sunt atât de clare (oficiale, prin alte părți), că falsurile grosolane numite ADE 650, ADE 651 ș.a.m.d. nu mai constituie „doar o poveste” din The New York Times (reputatul cotidian american a dezvăluit escrocheria încă din 2009) sau BBC. Ei bine, nu se întâmplă nimic!

Previzibil, ministerele și STS au indicat către Parchetul General la întrebarea cheie, dacă în urma arestării lui McCormick, s-a declanșat și la noi o investigație care să stabilească eficiența echipamentelor livrate de falsificator, precum și condițiile în care s-au făcut achizițiile.

Iar Parchetul General a răspuns, întâi, negativ la întrebarea directă referitoare la existența unei investigații („verificarea evidențelor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a relevat existența vreunui dosar penal privind persoana juridică Mira Telecom, Stelian Ilie ș.a.”).

Am insistat, întrebând dacă „Nu există nicio preocupare în Ministerul Public, față de împrejurarea că un britanic a fost condamnat de justiția țării sale pentru fals și uz de fals, prin producerea și livrarea unor echipamente de detecție neconforme specificațiilor – aceleași echipamente care au ajuns în dotarea mai multor instituții publice din România (avem confirmări oficiale în acest sens) și care, iată, au fost folosite chiar în decursul unor investigații ale procurorilor criminaliști?”. Parchetul General ne-a răspuns, după termenul legal de 30 de zile, în doi peri: „Valoarea probantă a proceselor-verbale care atestă efectuarea activităților menționate (experimentele judiciare – n.r.) se apreciază de către organele judiciare în conformitate cu prevederile art. 63 din Codul de procedură penală, ocazie cu care pot fi evaluate detalii ce țin inclusiv de specificațiile tehnice ale dispozitivelor utilizate în anchetă”.

 

Reproducem, în continuare, corespondența purtată cu autoritățile menționate. Facem precizarea că același întrebări –precedate de aceeași introducere- au fost adresate celor trei ministere, STS și Parchetului General, în prima parte a lunii iunie. Ministerul Justiției a răspuns cel mai prompt și a detaliat procedurile de achiziție ale echipamentelor, precizând că acestea au fost testate și beneficiază de garanție. Din răspunsul MAI reținem că unul dintre contractele de achiziție încheiate cu MIRA, pentru aparate de detecție a biocâmpului uman, a fost reziliat, întrucât aparatele „nu au trecut testele de funcționare prevăzute în programul de recepție”. SPP ne-a răspuns ignorând întrebarea legată de testarea funcționalității aparatelor ADE 650, despre care se spune că sunt „detectoare de metal”. STS și Ministerul Transporturilor precizează care sunt echipamentele achiziționate de la MIRA și arată că acestea funcționează normal.

După răspunsurile inițiale ale Parchetului General am revenit, în aceeași zi (5 iulie), cu întrebări suplimentare. Răspunsurile le-am primit ieri, 19 august.

Începem cu corespondența purtată cu Parchetul General, apoi continuăm cu răspunsurile celorlalte instituții – vă rugăm să rețineți că acestea se referă la primele întrebări, întrebările ulterioare fiind adresate doar Parchetului General.

Mai precizăm că patronul și administratorul MIRA Telecom, Stelian Ilie, a refuzat tacit orice discuție cu noi. I-am adresat, în scris, o solicitare de interviu (față în față sau prin email), solicitarea a fost primită (am verificat acest lucru la secretariatul firmei MIRA Telecom), dar nu i s-a dat curs.

 

1.   Prima solicitare de informații

„Conform agentiilor internationale de presa, Justitia din Marea Britanie l-a condamnat la zece ani de inchisoare pe James William McCormick, pentru vanzarea de aparate de detectat explozibili si diverse substante despre care stia ca sunt ineficiente.

Conform informatiilor aparute in presa autohtona „Romania a participat la fabricarea, distribuirea și cumpărarea acestor „jucării” inventate de Jim McCormick, cheltuind de la buget cîteva zeci de milioane de euro!” (sursa: Cotidianul, 8 aprilie 2013).

Cităm și alte informații relevante din același articol: „Asociatul lui McCormick din Romania ar fi omul de afaceri Stelian Ilie, prin societatea MIRA TELECOM. Informația este confirmată de Monitorul Oficial, potrivit căruia Ilie i-a cesionat lui James William McCormick un număr de 1.803 părți sociale din SC MIRA TELECOM SRL, reprezentînd 15% din capitalul social al firmei. (…) Stelian Ilie ar fi fost sprijinit în dezvoltarea afacerilor de către fostul șef al SPP Gabriel Nagy. Pe vremea ultimului mandat prezidențial al lui Ion Iliescu, societatea lui Ilie ar fi livrat, în schimbul a șase miliarde lei vechi, echipamentele pentru detectarea unor substanțe explozive la Palatul Cotroceni. Echipamentul nu ar fi funcționat la parametri normali, susține “Gardianul”. În afara de SPP, MIRA TELECOM ar fi obținut contracte cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, cu Ministerul de Interne, cu Ministerul Justiției și cu Ministerul Apărării Naționale. De asemenea, Ilie ar fi livrat detectoarele de bombe și droguri necesare aeroporturilor din România (…) Dragoș Băsmăluță, administratorul SC MIRA TELECOM, declara anul trecut: „Avem cîștigat un proiect pe opt aeroporturi din Romania, în valoare de 4-5 milioane euro, iar la Ministerul Justiției un proiect pentru controlul antitero. De asemenea, este în curs de finalizare un proiect pentru supravegherea traficului la Marea Neagră, cu Internele, în valoare de 18 milioane euro”.

Conform documentelor prezentate de Cotidianul, chiar și în decursul cecretărilor în Dosarul 1249/P/2012, referitor la circumastanțele dispariției Elodiei Ghinescu, s-a folosit un detector de tip ADE 650, livrat de firma lui James William McCormick, via Mira Telecom.

Vă rugăm să precizați următoarele:

1.   Ce echipamente a achiziționat Ministerul Public de la Mira Telecom și ce sumă s-a achitat pentru aceste echipamente?

2.   A fost determinată eficiența acestor echipamente? Care sunt rezultatele testelor?

3.  A fost declanșată o anchetă, în România, ulterior arestării britanicului James William McCormick, partener al omului de afaceri român Stelian Ilie?”

 

2.   Răspunsurile Parchetului General la prima solicitare de informații

Nr.995/VIII-3/2013                                                                                                       05.07.2013

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră adresată instituției noastre, prin e-mail, la data de 14.06.2013 și înregistrată sub numărul de mai sus la Biroul de informare publică și relații cu presa, vă comunicăm următoarele:

În urma verificărilor efectuate la departamentele economico-financiare, atât ale Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cat și ale Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism, nu a rezultat existența vreunui contract de achiziție încheiat cu firma Mira Telecom.

Cât privește „declanșarea unei anchete în România, ulterior arestării britanicului James William McCormick, partener al omului de afaceri român Stelian Ilie”, verificarea evidențelor Secției de urmărire penală și criminalistică din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție nu a relevat existența vreunui dosar penal privind persoana juridică Mira Telecom, Stelian Ilie ș.a.”

 

3.   A doua solicitare de informații (adresată exclusiv Parchetului General)

„Va confirm primirea raspunsului si revin cu solicitarea de a preciza cum s-a ajuns în situația ca, în decursul cercetărilor în Dosarul 1249/P/2012, referitor la circumastanțele dispariției Elodiei Ghinescu, să se folosească un detector de tip ADE 650, livrat de firma lui James William McCormick, via Mira Telecom.

În dotarea cărei instituții se află detectorul respectiv?

În ce investigații ale procurorilor români s-a mai folosit acest tip de detector?

Nu există nicio preocupare în Ministerul Public, față de împrejurarea că un britanic a fost condamnat de justiția țării sale pentru fals și uz de fals, prin producerea și livrarea unor echipamente de detecție neconforme specificațiilor – aceleași echipamente care au ajuns în dotarea mai multor instituții publice din România (avem confirmări oficiale în acest sens) și care, iată, au fost folosite chiar în decursul unor investigații ale procurorilor criminaliști?”

 

4.   Răspunsurile Parchetului General la a doua solicitare de informații

Nr.995/VIII-3/2013                                                                                                         19.08.2013

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră adresată instituției noastre, prin e-mail, la data de 05.07.2013 și înregistrată sub numărul de mai sus, în completare la cererea anterioară cu privire la achiziționarea și utilizarea de către Ministerul Public a unor echipamente de detectare a explozibilului și diverse substanțe, vă comunicăm următoarele:

Dispozitivul ADE 650 la care faceți referire, aflat în dotarea Serviciului de Protecție și Pază, a fost utilizat în dosarul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție cu numărul 1249/P/2012, pentru realizarea unui experiment judiciar, activități similare fiind  realizate și în alte investigații având ca obiect infracțiuni de omor.

Valoarea probantă a proceselor-verbale care atestă efectuarea activităților menționate se apreciază de către organele judiciare în conformitate cu prevederile art. 63 din Codul de procedură penală, ocazie cu care pot fi evaluate detalii ce țin inclusiv de specificațiile tehnice ale dispozitivelor utilizate în anchetă”.

 

5.   Răspunsurile Ministerului Justiției

Nr. 54342/17.06.2013

În legătură cu cererea dumneavoastră adresată Ministerului Justiției, prin care, în

conformitate cu prevederile Legii nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, modificată și completată, solicitati să vă comunicăm relații referitoare la achiziționarea de echipamente și sumele avansate pentru acestea de către instituția noastră, vă informăm:

1) Proiectul PHARE RO 2006/018-147.01.04.09.02 „Îmbunătățirea condițiilor de lucru ale judecătorilor – Echipament tehnic de securitate (Lot 1)”, prin care s-au achiziționat de la furnizorul S.C. MIRA TELECOM S.R.L. 87 de porți detectoare de metale și 105 detectoare de metale portabile destinate controlului accesului publicului pentru un număr de 62 de instanțe de judecată (curți de apel și tribunale). Valoarea totală a contractului a fost de 260.459,96 euro + T.V.A (din care 194.589,64 euro fonduri nerambursabile PHARE și 65.870,32 euro cofinanțare națională);

2) Proiectul PHARE RO 2006/018-147.01.04.07.02 „Dezvoltarea capacității sistemului penitenciar de a asigura securitatea la toate nivelurile, precum și îmbunătățirea condițiilor de detenție – Echipamente de securitate: aparate de scanat cu raze X și porți detectoare de metale; detectoare de metale portabile (Lot 2)”, prin care s-au achiziționat de la furnizorul 8.0. MIRA TELECOM S.R.L 12 aparate de scanat cu raze X pentru 12 penitenciare, 45 de porți detectoare de metale pentru 36 de penitenciare și 20 de detectoare de metale portabile pentru 20 de penitenciare.

Valoarea totală a contractului a fost de 453.325 euro + TVA (din care 333.993,75 eurofonduri nerambursabile PHARE și 113.331,25 euro cofinanțare națională).

Cele două contracte de furnizare au fost încheiate în urma procedurilor de achiziție publică derulate de Ministerul Finanțelor Publice – Oficiul de Plăți și Contractare PHARE (OPCP), în calitate de Autoritate contractantă, și s-au derulat în perioada noiembrie 2008 -iunie 2009.

Totodată, menționăm că, în conformitate cu regulile aplicabile proiectelor finanțate prin fonduri PHARE, plățile în cadrul celor două contracte de furnizare au fost effectuate integral de către OPCP, Ministerului Justiției revenindu-i obligația de a înregistra în evidența contabilă proprie toate echipamentele achiziționate și de a le transfera ulterior în contabilitatea beneficiarilor finali (curți de apel, tribunale, Administrația Națională a Penitenciarelor).

Echipamentele livrate în cadrul celor două contracte de furnizare au fost testate

din punct de vedere al funcționalității la momentul recepției și instalării acestora și au beneficiat totodată de garanție oferită de către furnizor, informații suplimentare in acest sens putând fi obținute direct de la beneficiarii finali (curți de apel, tribunale, Administrația Națională a Penitenciarelor).

La nivelul instanțelor judecătorești și unităților subordonate, au fost achiziționate echipamente de la Sc Mira Telecom SRL după cum urmează:

– Tribunalul Prahova a achiziționat în anul 2010 o bucată detector de metal in valoare de 1.065,33 lei iar în anul 2012 un număr de 4 bucăți în valoare de 3.705,12 lei;

– Tribunalul Bacău a achitat către 8.0 Mira Telecom SRL factura nr. 6528492/01.03.2013 prin ordin de plata nr. 609/03.05.2013 în valoare de 4.650 lei reprezentând prestări servicii intervenție corectivă și schimbarea sursă alimentare conform procesului verbal de constatare/remediere nr. 1544/21.02.2012. Precizăm faptul că serviciul sus menționat s-a efectuat pentru o ușă detectoare de metal a Judecătoriei Bacău;

– Baza de Aprovizionare,Gospodărire și Reparații (B.A.G.R) a achiziționat un număr de 11 bucăți de porți detectoare de metal de tip Garrett PD 6500i în valoare de 17854160 lei și piese electronice în valoare de 315,18 lei;

– Penitenciarul Miercurea Ciuc a achiziționat o bucată „cap logic UF310+Logic” în valoare de 363,64 lei;

– Penitenciarul lași a achiziționat un aparat raze x de control bagaje in valoare de 182.317,20 lei;

– Penitenciarul București Jilava a achiziționat un număr de 5 bucăți stații portabile lCF 15 S, în valoare de 3.040,21 lei;

– Furnizorul Sc Mira Telecom SRL a prestat Penitenciarului Arad servicii de reparații a stațiilor de emisie recepție în valoare totală de 1.393,76 lei.

 

6.   Răspusurile Ministerului Administrației și Internelor

 

Nr.4542069                                                       București, 23 iulie 2013

„Ca urmare a solicitării dumneavoastră, înregistrată cu numărul de mai sus, vă aducem la cunoștință  următoarele :

În anul 2012, Direcția Administrare și Achiziții pentru Comunicații și Tehnologia Informației din cadrul M.A.I. a încheiat cu firma S.C. MIRA TELECOM S.R.L. contractul de achiziție al unui „Sistem informatic pentru managementul situațiilor de criză – SIMSC”, al cărui beneficiar este Inspectoratul General al Jandarmeriei Române.

Obiectul contractului îl reprezintă implementarea unui sistem informatic de simulare tactică, pentru creșterea și perfecționarea capacității de decizie și a capacității de răspuns în planificarea și organizarea misiunilor.

Copia contractului, în valoare de 10.389.045,69 RON, fără TVA, se găsește pe site-ul e-licitatie,  la adresa: http://www.e-licitatie.ro/Public/Common/Notice/CANotice/CANoticeView.aspx

Eficiența echipamentelor furnizate va putea fi determinată numai după desfășurarea testelor de acceptare a sistemului în amplasament (SAT).

De asemenea, în perioada 2010-2011, Inspectoratul General al Politiei de Frontieră, a încheiat cu firma în cauză următoarele contracte de achiziție:

– în cadrul proiectul finanțat prin Facilitatea Schengen – RO FSCH 23.1 – Dispozitive de examinare a documentelor si biodetectie – Lot 3., in urma finalizării procedurii de achiziție publică – licitație deschisă, IGPF a achizitionat in baza contractului de furnizare cu firma Mira Telecom un numar de 26 „dispozitive de depistare a prezenței umane pe principiul detecției bătăilor inimii – Microsearch MDS 4.01”, in valoare totala de 818.984, 18 Euro.

– tot in cadrul proiectelor finanțate prin Facilitatea Schengen – RO FSCH 23.1 – Dispozitive de examinare a documentelor si biodetecție – Lot 1.; RO FSCH 23.9 – Achiziție echipamente pentru realizarea sistemului integrat de supraveghere; RO FSCH 23.8 Extinderea serviciilor de comunicatii voce in linia I PTF, în urma finalizării procedurilor de achiziție publică – s-au derulat trei contracte cu firma Mira Telecom care au avut ca obiectiv achizitionarea de echipamente de comunicații și informatică pentru realizarea sistemului integrat de supraveghere, extinderea serviciilor de comunicatii voce in linia I și echiparea punctelor de trecere ale frontierei cu dispozitive de examinare a documentelor și biodetecție (citititoare portabile documente, statii de lucru, monitoare, servere, rack-uri, senzori optici, radare, licențe acces sistem de operare etc.), în valoare totală de 3.328.145 euro.

Dispozitivele de depistare a prezenței umane pe principiul detecției batăilor inimii, precum și echipamentele de comunicații achiziționate au fost testate funcțional și s-a demonstrat faptul ca răspund cerințelor tehnice îndeplinind parametrii stabiliți in contract.

Ulterior contractelor de achiziție sus-menționate încheiate de I.G.P.F. cu  S.C. Mira Telecom S.R.L., în anul 2011, în cadrul proiectului finanțat din fonduri europene (Fondul pentru Frontierele Externe 2010) RO –EBF/2010/P1/A3/01 – Achizitionarea si instalarea echipamentului de detecție a biocâmpului uman – proiect pilot PTF Iași – Nicolina, în urma derulării procedurii de achiziție publică – licitație deschisă electronică, Inspectoratul General al Poliției de Frontieră a încheiat un alt contract de achiziție cu firma în cauză. Deoarece în etapa de recepție finală cantitativă și calitativă, sistemele de biodetecție  instalate și puse în funcțiune nu au trecut testele de funcționare prevăzute în programul de recepție, contractul a fost reziliat.

Facem precizarea că I..G.P.F. nu a achiziționat de la S.C. Mira Telecom S.R.L. echipamente de detecție a drogurilor și explozivilor, respectiv structurile Poliției de Frontieră nu dețin echipamente de detecție a drogurilor și explozivilor sau alte instrumente de biodetecție achiziționate de la aceasta firmă.

În ceea ce privește la ultima dumneavoastră întrebare, precizăm faptul că, în urma datelor obținute de la Inspectoratul General al Poliției Române a rezultat că la nivelul acestei structuri nu a fost declanșată o anchetă, în România, în legătură cu cetățeanul britanic menționat în solicitare.

Totodată, vă aducem la cunoștință  că eventuale investigații privind anchete desfășurate de autorități  judiciare din alte state se derulează conform unor proceduri de lucru referitoare la comisiile rogatorii internaționale, competent fiind în acest sens Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție”.

 

7.   Răspunsurile Serviciului de Protecție și Pază

18.06.2013

„Referitor la solicitarea dumneavoastră din 8 iunie 2013, Biroul Informare și Relații Publice din cadrul Serviciului de Protecție și Pază este împuternicit să vă comunice următoarele:

În luna decembrie 2003 au fost achiziționate 2 detectoare de metal în condițiile prevăzute de lege.

Vă mulțumim pentru interesul acordat și vă asigurăm de întreaga noastră disponibilitate de a colabora și pe viitor pentru corecta informare a opiniei publice”.

 

8.   Răspunsurile Serviciului de Telecomunicații Speciale

295636 / 27.06.2013

„La solicitarea dumneavoastră din 8 iunie a.c. (inregistrată la compartimentul de profil la 13.06.2013 cu numărul 295584), vă comunicăm, punctual, următoarele:

1. Serviciul de Telecomunicații Speciale a achiziționat de la compania MIRA TELECOM următoarele echipamente: a) Tipul echipamentului: Sistem detecție bagaj cu pat de role (AutoClear 6040) pentru sediul central al instituției. Suma achitată: 158.865 lei cu TVA. Anul achizitiei: 2005;  b) Tipul echipamentului:  Rotary-Joint pentru antena log periodică Suma achitată: 33.888,22 lei cu TVA. Anul achizitiei: 2003; c) Tipul echipamentului: Antenă diarnetru 0,6m bandă 7GHz, antenă diametru 214m bandă 7GHz, antenă diametru 0,6m bandă 15GHz. Surna achitată: 164.439 lei cu TVA. Anul achizițlei: 2005; d) Tipul echipamentului: Sistem comunicațil radio voce-date punct-punct. Suma achitată: 138,997,95 lei cu TVA. Anul achiziției: 2005

2. Echiparnentele funcționează în condiții optime, neexistand probleme în ceea ce privește operarea sau conditille de radioprotectie (conform buletinelor de măsurători și verficărilor de specialitate).

3. Nu cunoaștem, Nu intră in atribuțiire instituției noastre”.

 

9.   Răspunsurile Ministerului Transporturilor

21 iunie 2013

„1. Ministerul Transporturilor și Societatea Națională “Aeroportul Internațional Timișoara – Traian Vuia” – S.A. nu au achiziționat echipamente de la SC MIRA TELECOM SRL. În ceea ce privește Societatea Națională “Aeroportul Internațional Mihail Kogălniceanu – Constanța” – S.A., anexăm tabelele care conțin informațiile solicitate. De asemenea, anexăm actul nr. SSI 107/11.06.2013 al Companiei Naționale ”Aeroporturi București” S.A. Precizăm că celelalte aeroporturi din România nu sunt sub autoritatea Ministerul Transporturilor, ci a consiliilor locale și nu putem furniza date despre acestea.

2. Testele de eficiență ale echipamentelor se fac de către Brigada Antiteroristă din cadrul SRI, precum și de echipele de auditori de securitate din cadrul Ministerului Transporturilor  care efectează activități de monitorizare. În cadrul acestor activități, ca urmare a efectuării testelor, echipamentele s-au situat în parametrii tehnici corespunzători din punctul de al detecției articolelor interzise.

3. Declanșarea anchetelor în domeniul supus discuției nu intră în competența Ministerului Transporturilor”.

Loading

Comments

comments