Engleză 
Română 
Mulțumesc, România
Un ziarist din Londra mi-a relatat, odată, cum procedează redacțiile tabloidelor britanice: „În fiecare dimineață ținem o ședință editorială, unde prioritatea priorităților este găsirea unei povești care să îi înfricoșeze pe cititori”. Această mărturie m-a făcut să înțeleg cum reușesc The Sun, Daily Mail și Daily Express să vândă atât de multe ziare care atât de des sunt pline de jumătăți de adevăruri și distorsionări ale realității.
Tabloidele britanice ar trebui să îi mulțumească României pentru numeroasele subiecte furnizate în decursul ultimului sfert de secol. Sperietoarea cu 27 de milioane de boschetari români și bulgari ne vor invada în ianuarie 2014 este doar ultima dintr-o lungă serie de povești de groază. Sunt proaspete în mințile britanicilor poveștile despre țiganii români cerșind și abuzând de ajutoarele sociale din Marea Britanie.
Alt subiect grozav pentru presa tabloidă ce a provenit din România a fost portretul sângeros al lui Nicolae Ceaușescu, dictatorul comunist ce a fost înlăturat de o revoltă în 1989 (prima „revoluție televizată”). Subiectul triumfului poporului român în răsturnarea unuia dintre cei mai cumpliți tirani ai regiunii s-a perimat însă rapid; informația ce a dominat prima parte a anilor 1990 a fost situația tragică a copiilor din vasta rețea de orfelinate dărăpănate.
Ceea ce ziarele britanice nu au spus și nu spun este că România și-a deschis porțile pentru asistența internațională, spre deosebire de multe țări care le-au interzis cu strictețe străinilor dreptul de vizitare a caselor de copii. În prezent este ilegală instituționalizarea unui copil cu vârsta mai mică de doi ani, toți copiii abandonați mergând acum în asistență maternală. România este, de asemenea, una dintre puținele țări sărace care au interzis, cu succes, vânzarea copiilor mascată în dubioasa afacere a adopțiilor internaționale (pe care această organizație umanitară o numește trafic cu copii).
Cu ani în urmă am asigurat relațiile publice pentru un proiect finanțat din fonduri europene, care a ridicat gradul de conștientizare asupra faptului că România a implementat legislația pentru protecția drepturilor copiilor. Sarcina mea era să le transmit jurnaliștilor din presa străină că lucrurile s-au schimbat, că bebelușii nu mai erau instituționalizați (sau vânduți), iar îngrijirea maternală a devenit regula. Încă existau probleme uriașe generate de sărăcie și corupție, dar o schimbare fundamentală se produsese. Media americană, olandeză, rusă și franceză era deschisă la preluarea acestor informații, dar jurnaliștii britanici păreau neputincioși în a-și convinge redactorii șefi să le permită să meargă acolo și să investigheze.
În cele din urmă am aflat motivul: un redactor șef mi-a spus „Ori de câte ori avem nevoie de o poveste groaznică despre copii instituționalizați, trimitem pe cineva în România, unde oricând se găsește un caz trist despre care să scrii. Aceste povești nu au același farmec dacă provin din Bulgaria, Cehia sau altă țară”. Redactorul șef era interesat de faptul că România era singura țară din Europa Centrală și de Est care și-a reformat profund sistemul de protecție a copiilor, dar mi-a spus că „acesta nu este un subiect de știre”.
Editorii tabloidelor obișnuiesc să coreleze anumite subiecte de anumite țări, astfel încât cititorii să facă asocieri automate (orfani, țigani, boschetari, cerșetori, hoți, imigranți – în cazul României). Să explici că sunt atât de mulți țigani în România pentru că nu au fost nimiciți în decursul celui de-al Doilea Război Mondial (așa cum s-a întâmplat în unele țări din vecinătate) sau că majoritatea românilor nu au nicio intenție de a emigra în Marea Britanie este prea complicat și plictisitor pentru editorii tabloidelor.
Alt grup care ar trebui să transmită mesaje de mulțumire României este cel al sectorului britanic de afaceri. Idea că doar România a beneficiat de pe urma imigrației este o prostie. Există cerșetori, boschetari și hoți în Londra, dar majoritatea românilor din Marea Britanie sunt onești, respectă legile și muncesc incredibil de mult.
Mii de companii britanice au beneficiat din angajarea muncitorilor români care sunt de încredere, nemofturoși și recunoscători. Iar sute de companii britanice au realizat profituri decente de când națiunea de 20 de milioane de consumatori a devenit parte a pieței comunitare libere (România a aderat la Uniunea Europeană în anul 2007). Toți cei pe care îi cunosc și au avut de a face cu un român, fie că au colaborat cu unul, fie că l-au angajat să le repare casa sau utilitățile, au rămas încântați de atitudinea lor, de hărnicia și de costul muncii lor.
Și nu toți românii care vin în Marea Britanie sunt necalificați. Cunosc mulți români stabiliți aici și doar unul dintre aceștia (o femeie) a solicitat ajutor de șomaj (și a ajuns în închisoare pentru fraudă). Primul român pe care l-am întâlnit în Marea Britanie e un artist (Paul Neagu), iar de atunci am cunoscut un arhitect, doi regizori de film, un DJ („Nico de Transylvania”), un broker, un avocat, câțiva întreprinzători, un profesor de matematică, un violonist faimos (Alex Bălănescu); în fine, un șofer și o asistentă care muncesc la clinica de dezintoxicare din Scoția unde sunt și eu angajat.
O persoană care a mulțumit României este cineva care și-a făcut un obicei în a expedia malițios alte țări: Jeremy Clarkson. La finalul unui episod dedicat României al show-ului Top Gear, în decursul căruia a descris Trasfăgărășanul ca cea mai bună șosea din lume, a mulțumit României pentru ospitalitate, adăugând că i-ar place să se întoarcă acolo „pentru totdeauna”. În mod normal, asemenea cuvinte, spuse de un asemenea cinic, ar putea părea ironice, dar în acest caz au părut a fi spuse cu sinceritate. Clarkson este doar unul dintre numeroșii britanici (incluzându-mă pe mine) care s-au îndrăgostit de această minunată, dar neînțeleasă națiune.
Nota redacției: Acest articol a apărut în versiunea originală (în engleză) pe data de 31.12.2013, ora locală 22.32 (01.01.2014, ora 00.32 în România), în ziarul online Huffington Post UK.
