Engleză 
Română 
Maidanezii, soluția finală
Câini omorâți, cu sălbăticie, asta se întâmplă zilnic. Autorii sunt decerebrați cu porniri criminale, care își satisfac pornirile violente de o manieră sancționată doar scriptic de lege.
Dar cred că indivizii care au mutilat un câine, scoțându-i ochii și legându-l de un gard, tocmai pentru a fi găsit în acea stare, au acționat premeditat, pentru a transmite un mesaj – folosesc pluralul, fiindcă autorii morali sunt, cu certitudine, mai mulți, chiar dacă de acționat a putut acționa unul singur.
Făcând puțin pe profiler-ul, anticipez că vor repeta acțiunea, dacă nu li se va da satisfacție și primăria nu va agrea soluția finală, dând liber campaniei de eutanasiere a tuturor câinilor fără stăpân. Așadar, e vorba, cred, de oameni aparent inteligenți, care sunt capabili de fapte abominabile, pentru o declarație vehementă. Citită prin orbitele goale ale bietului patruped, declarația ar suna cam așa: „Ne-am săturat de protecția animalelor! Cine ne protejează pe noi, oamenii, de câini? De mușcăturile lor, de bolile pe care le transmit la om, de rahații lor? Gata, ne-a ajuns! Trebuie să decideți: ori noi, ori ei! Aveți șansa să îi omorâți umanitar, cu o injecție, sau o vom face noi, în felul nostru!”
Dacă am dreptate și e vorba de un mesaj, înseamnă că autorii sunt cea mai rea specie de psihopați: inteligenți și cruzi, fără scrupule.
Dar nu asta este cutremurător, ci gândul că, în afara celor care iubesc animalele excesiv, sunt tot mai puțini bucureștenii care tresar cu oroare la aflarea unei știri asemenea celei difuzate ieri, despre mutilarea unui câine.
Dincolo de faptul că trăim într-un oraș dezumanizant, ce te pune prea des în situații „care pe care”, exacerbând instinctul de supraviețuire, intervine saturația. Pe foarte mulți îi obosește continua dezbatere sterilă a problemei maidanezilor și o vor rezolvată, indiferent cum. Nu că ar omorî câini cu mâna lor sau că, în circumstanțe normale (într-o țară civilizată, într-un oraș în care numărul maidanezilor nu ar fi o problemă uriașă) s-ar pronunța în favoarea soluției finale, dar „nu se mai poate așa”…
Judecata aceasta simplistă este asemănătoare celei care a condus la Holocaust. Confruntați cu o problemă reală, gravă, căreia nu i se dă de cap ușor, oamenii se lasă dirijați spre soluții radicale, oricât de aberante ar fi acestea. Și reușesc să iasă din transă, să se scuture de instinctele criminale și să fie cuprinși de oroare pentru faptele lor și ale semenilor, abia când e prea târziu.
Deunăzi am participat la o discuție privată, în care un oficial japonez mi-a împărtășit opinia conaționalilor săi, oameni de afaceri cu interese în România, că cea mai mare problemă a Bucureștiului sunt câinii maidanezi. Opinia a fost drastic influențată de faptul că un om de afaceri japonez tocmai fusese mușcat rău de un câine fără stăpân, în centrul orașului. Ambasada a scris Primăriei Capitalei, cerând „măsuri”. Scrisoarea fusese adresată cu circa o lună înaintea discuției noastre și încă Ambasada nu primise răspuns.
Dacă ar fi existat un răspuns, acesta ar fi fost unul de complezență. Ceva de genul „Vă asigurăm de continua noastră preocupare pentru găsirea unei soluții…”. Obiectiv vorbind, din punct de vedere economic câinii maidanezi nu sunt problema capitală a Capitalei. Dar, sunt percepuți astfel – iar percepția contează enorm pentru o bună guvernare. Edilii au la îndemână soluții pentru eradicarea civilizată a problemei maidanezilor, însă acestea sunt costisitoare, iar când prioritățile „economice” sunt bordurile… Și atunci, preferă să simuleze preocuparea față de subiect, lăsând problema să fie gestionată de ong-uri impotente și hrăpărețe.
Domnilor edili, trebuie să înțelegeți, înainte de a fi prea târziu, că trebuie să acționați decisiv. Iar dacă vreți să țineți seama de criteriul umanitar, de opinia iubitorilor de animale și, nu în ultimul rând, de imaginea României în lume, atunci decisiv nu va fi sinonim cu radical.
