Erica
Foto: Facebook

Erica este o tânără new-yorkeză ce a făcut din turismul permanent un mod de viață. Își relatează experiențele din întreaga lume pe blogul personal.

Ce mai recentă relatare se referă la aventura din România. Care, din pricina unui detaliu tehnic minor, s-ar fi putut transforma într-un dezastru, dar a sfârșit prin a fi una dintre cel mai înălțătoare experiențe de viață, datorită Oamenilor pe care i-a întâlnit.

Ăsta este genul de relatare (nu poveste) care te face să mai crezi în mândria de a fi român.

O reproducem în continuare, cu mulțumirile de rigoare – atât autoarei, cât și românilor care sunt co-autorii morali.

„Lecție despre epuizarea turistului și lecții de bunătate din România

Sunt pe drumuri de șase luni și categoric încep să mă resimt. Cercetarea și planificarea au devenit o adevărată corvoadă, în loc să fie un plăcut exercițiu exploratoriu. Să-mi fac bagajele era o strategie grijulie, dar acum a devenit o misiune de înghesuire a întregului în cel mai scurt timp posibil. Fiecare biserică și mănăstire e identică cu cea dinainte. Nu pot fi convinsă în ruptul capului să mă mai cațăr pe vreun munte, nu pot învăța expresii noi în limbi străine și nici nu mă mai entuziasmez de mâncăruri exotice. Să stau în pat ca să privesc televizorul timp de două zile neîntrerupt este tot ce îmi doresc acum.

Această epuizare a condus la câteva greșeli majore. Prima a fost să nu-mi verific de ploșnițe așternuturile din pensiunea în care am fost cazată. Deigur, de îndată ce am lăsat garda jos, am avut de-a face, pentru prima dată, cu micii vampiri. Eram într-o pensiune încântătoare din Timișoara, petrecându-mi a abia doua noapte în România. M-am ales cu o reacție alergică destul de serioasă și urmele pișcăturilor s-au putut vedea și după o săptămână. Am petrecut toată ziua curățându-mi și dezinfectându-mi cu spray toate lucrurile și m-am ales cu o mâncărime psihosomatică aproape continuă. Nu dau vina pe pensiune – se poate întâmpla oriunde -, mă învinovățesc pe mine, fiindcă nu am fost suficient de precaută.

A doua greșeală a fost să nu-mi fac temele, înainte de a purcede la drum. Am închiriat o mașină de la Maya Rent a Car pentru un preț foarte corect, iar mașina era dotată cu GPS. Am ales câteva orașe și localități mai mici pe care mi-am propus să le vizitez. Din moment de aveam GPS mi-am spus că nu mai are sens să-mi planific ruta. Greșit. În prima noapte m-am înfundat într-un drum plin de pietre și de gropi din Munții Apuseni. Una dintre aceste gropi a spart baia de ulei și cu asta s-a încheiat circuitul meu motorizat. A fost o greșeală care m-a costat câteva sute de dolari și oportunitatea de a vedea cele mai frumoase părți ale României, fiind și o lovitură de orgoliu. Toate acestea ar fi putut fi ușor evitate cu puțină înțelepciune.

Dar această experiență are și o parte minunată. Am fost beneficiara imensei ospitalități și bunătăți a românilor. Erau doi bărbați într-un camion în spatele mașinii mele, chiar atunci când s-a produs incidentul cu baia de ulei. M-au dus până la cel mai apropiat hotel. Era miezul nopții de vineri, dar proprietara acelui hotel mi-a permis să-i folosesc telefonul personal, mi-a dat de mâncare și m-a găzduit în cursul zilei următoare, până la venirea camionului de remocare. Eugen, proprietarul Maya Rent-a-Car a rămas calm și binevoitor în pofida neplăcerilor cauzate. Și-a petrecut întreaga zi de sâmbătă pentru a veni să preia mașina și a pus totul pe seama ghinionului. Sorin și familia sa m-au luat cu mașina lor, scoțându-mă din munți, două zile mai târziu. Când m-am oferit să îl plătesc, s-a uitat la mine de parcă l-aș fi întrebat dacă e îndrăgostit de bunica lui. Apoi a fost Adrian, proprietarul pensiunii „Undeva Ceva” din Deva, care m-a găzduit o noapte gratuit, după ce nu am reușit să găsesc un loc de campare. Și un număr nesfârșit de buni samariteni, care mi-au indicat autobuzul sau trenul de care aveam nevoie, mi-au tradus, mi-au cărat rucsacul, m-au ajutat să îmi instalez cortul, mi-au permis să le folosesc rețeaua WiFi și așa mai departe. Dacă nu ar fi fost acești oameni, aș fi și acum în mijlocul munților, pe marginea drumului pietruit, lângă mașina avariată.

Pe cât de agitată, însingurată, frustrată și pierdută m-am simțit în ultima săptămână, știu că voi fi OK. Voi fi OK, pentru că românii nu mă vor lăsa să nu fiu OK. Desigur, asemenea experiențe nu sunt unice nici în România, nici în lume – sunt oameni amabili peste tot. Însă acum am avut eu nevoie maximă de acel ajutor pe care îl poți aprecia deplin. Și l-am primit. Sper doar ca într-o zi să pot să-l ofer, la rândul meu.

Între timp, mă voi aventura prin Sibiu și Brașov și voi fi încântată să fiu în România!”

După lectura acestor rânduri, unii vor remarca, malițioși, că ar fi bine ca Erica să nu se aventureze prin zona Dorobanți-Perla-Floreasca, pe la ora 16 și că, în general, dacă mai stă pe aici, în special dincoace de curbura carpatică, norocul ei s-ar putea termina. Sau că este prea amabilă când dă vina pe ea pentru ploșnițele pensiunii din Timișoara. Sau că anumite gesturi dintre cele enumerate par firești, deloc ieșite de comun. Dar, Erica este un turist cu multă experiență, a străbătut, cum se spune, lumea în lung și în lat și, din cele spuse de ea, se putea aștepta la mai rău nu pentru că se afla în România, ci pentru că, peste tot în lume, sunt oameni de toate felurile. Ea a avut șansa de a-i întâlni aici pe cei buni, cei la care ne place să ne raportăm atunci când vrem să definim starea de normalitate. Dar nu a fost tocmai o șansă dintr-un milion, pentru că, iată, înșiruirea pe care o face este destul de lungă.  Ceea ce mă face să bisez: mulțumesc Eugen, Sorin, Adrian și tuturor marilor anonimi din relatarea Ericăi! Tocmai ați pus o cărămidă la salvarea imaginii României!

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments