La Pungești, protestele anti-Chevron s-au soldat cu cinci spitalizări. La Universitate, jandarmii sunt acuzați de omor

pungesti-antichevron4237Jandarmii au intervenit azi, în forță, pentru dispersarea celor circa 400-500 de persoane care protestează împotriva începerii forajelor de explorare în vederea determinării gazelor de șist, de către compania americană Chevron.

Intervenția s-a soldat, conform Hotnews, cu 5 persoane spitalizate, până la această oră. Managerul Serviciului Judetean de Ambulanta, Aurora Popa, a precizat ca patru persoane au suferit atacuri de panica iar o persoana a fost transportata la spital in urma unor probleme cardiace, dupa ce ar fi fost lovita in altercatiile cu jandarmii.

Foto: Hotnews.ro

Foto: Hotnews.ro

S-a lansat și propagat zvonul că o persoană sau chiar două și-a(u) pierdut viața. Pe rețelele de socializare s-a generat o adevărată vâltoare și câteva sute de membrii ai grupului „Uniți Salvăm” s-au mobilizat, adunându-se în Piața Universității, pentru un protest de solidaritate cu localnicii din Pungești. Protestatarii au blocat carosabilul și au afișat un baner pe care scrie „Pungești venim!”. Unii dintre protestatari se pregătesc de plecare spre localitatea vasluiană chiar în cursul serii de azi.

Efectivele forțelor de ordine deplasate la Pungești, pentru a-i „liniști” pe localnici au fost substanțial sporite azi, față de marți. Azi au fost 100 de jandarmi, 20 de polițiști și agenții firmei de pază angajată de Chevron.

Jandarmii au intervenit in forta pentru a debloca drumul judetean Vaslui- Garceni, blocat de protestatari.

Participantii la protest sustin ca terenul pe care Chevron urmeaza sa amplaseze utilajele de explorare ar apartine chiar edilului comunei Pungesti, Mircia Vlasa, informează Hotnews. Edilul localității (PSD) este un susținător declarat al exploatării gazelor de șist.

Prima sonda de explorare va fi amplasata in extravilanul comunei Pungesti, la 650 de metri de localitatea Silistea si 950 metri de satul Pungesti. Suprafata totala pe care se va intinde platforma de extractie este de 20.298 metri, iar forajul se va face la o adancime de 3.000 de metri.

Prefectul judetului Vaslui, Radu Renga, a afirmat ca legea trebuie aplicata si a dezmintit informatia potrivit careia drumul dinspre Bacau spre Pungesti ar fi fost inchis, precizand insa ca s-au instalat filtre pe acest drum.

“Sunt niste legi in tara asta care trebuie respectate. Atat timp cat ordinea publica e afectata, cat drumurile publice sunt afectate, jandarmii sunt obligati sa intervina pentru a restabili acolo ordinea. Trebuie sa inteleaga si protestatarii ca legea trebuie sa fie aplicata”, a spus acesta, intr-o interventia telefonica la Realitatea TV.

Dupa incercarile repetate de a patrunde pe terenul concesionat in localitatea Silistea din comuna Pungesti, utilajele Chevron au parasit zona, anunta Agerpres.

Prefectul judetului Vaslui, Radu Regna, a ajuns, miercuri seara, la Pungesti. Prefectul a fost insotit de seful Jandarmeriei Romane, Mircea Olaru. Cu toate ca protestatarii au cerut ca prefectul sa mearga printre ei, Renga nu a stat de vorba cu oamenii.

 

Loading

Comments

comments