La fiecare european mort după un accident vascular cerebral, pier patru români din aceeași cauză
Bolile cerebrovasculare ucid de patru ori mai mulți români decât europeni și de șapte ori mai mulți decât americani, a declarat pentru MEDIAFAX profesor doctor Dafin Mureșanu, președintele Societății pentru Studiul Neuroprotecției și Neuroplasticității (SSNN).
Potrivit profesorului Mureșanu, există o serie de factori favorizanți care pot fi modificați, cum ar fi hipertensiunea arterială, precizând că tensiunea arterială ar trebui verificată regulat și tratată corespunzător. De asemenea, printre recomandări sunt: renunțarea la fumat, consumul moderat de alcool, evitarea sedentarismului și tratarea diabetului zaharat.
“Am putea preveni toate aceste boli și printr-un sistem de sănătate bine finanțat și organizat. În primul rând, ar trebui să se pună accent pe medicina de prevenție, dar acest lucru pare să nu fie luat în serios de către potențialii pacienți”, a mai spus președintele SSSNN.