“Într-un stat de drept când semnezi ceva îți asumi”, este părerea lui Mugur Isărescu referindu-se la clauzele contractuale

Mugur Isarescu

Mugur Isarescu

Clauzele abuzive sau neabuzive fac parte din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite, iar într-un stat de drept când semnezi ceva îți asumi, a declarat, miercuri, cu ocazia prezentării raportului trimestrial asupra inflației, Mugur Isărescu, guvernatorul Băncii Naționale a României (BNR).

‘E de glumit când ai aproape jumătate din valoarea PIB-ului sub formă de economisiri în sistemul bancar? Cine își permite să glumească cu valoarea acestor lucruri? Clauzele abuzive sau neabuzive sunt din contracte pe care le-au semnat oamenii care au luat credite. Într-un stat de drept, când semnezi ceva îți asumi. Faptul că nu am înțeles, nu am știut cum e cu riscul valutar este, să spunem, un argument. Eu nu spun că nu este un argument. Eu bănuiesc că persoanele care în urmă cu câțiva ani stăteau ca o ciocănitoare, ne băteau la cap (ce avem cu creditarea în valută, de ce apărem de fiecare dată la televizor sau în presă și avertizăm asupra creditării în valută) acum vin să ne vorbească despre clauze abuzive. Vezi, Doamne, sunt persoane care n-au știut ce riscuri își asumă când au luat un credit în franci elvețieni’, a explicat guvernatorul BNR.

Acesta a precizat că în România creditele în franci elvețieni sunt extrem de puține.

‘Noi nu avem situația Ungariei. Căutăm să găsim un echilibru între deponenți și debitori. Există o relație între ei. Nu îi punem față în față, dar în bilanțul băncilor ei sunt puși față în față. Pe tema aceasta în luna septembrie când mai trec căldurile vom face un seminar și sperăm să discutăm mai mai puțin aprins pe o temă care nici nu îmi dau seama de ce s-a aprins’, a mai spus Isărescu.

Loading

Comments

comments