A început războiul declarațiilor legat de atacul cu arme chimice din Siria
Regimul președintelui Bashar al-Assad i-a acuzat sâmbătă, la rândul său, pe rebeli că utilizează arme chimice în luptele de la Damasc, relatează France Presse.
O unitate a armatei încercuiește un sector din Jobar unde teroriștii au utilizat arme chimice, a transmis televiziunea de stat, informând despre mai multe cazuri de sufocare în rândul soldaților intrați în Jobar, cartier de la periferia Damascului.
Opoziția siriană a acuzat regimul că a comis miercuri, la periferia Damascului, atacuri cu arme chimice, ceea ce regimul neagă cu fermitate.
Ministrul francez de externe, Laurent Fabius a declarat sâmbătă la Ramallah, Cisiordania, că totul arată că regimul sirian a comis atacul chimic de miercuri.
Toate informațiile de care dispunem converg pentru a spune că a existat un masacru cu arme chimice în apropiere de Damasc și a indica faptul că regimul lui Bashar al-Assad este la originea lui, a spus Fabius la sfârșitul unei întâlniri cu premierul palestinian, Rami Hamdallah.
Un responsabil al ONU a sosit sâmbătă la Damasc pentru a încerca să obțină permisiunea regimului, în vederea grăbirii anchetării acestor supoziții de către experții ONU aflați deja în capitala siriană.
Noi cerem ca echipa Națiunilor Unite aflată la fața locului să poată să se deplaseze foarte rapid pe teren și să efectueze controalele necesare. Informațiile pe care le avem arată că acest masacru chimic este de o asemenea gravitate, încât, în mod evident, nu poate rămâne fără reacție puternică, a adăugat ministrul francez.
Laurent Fabius se află în acest weekend în teritoriile palestiniene și Israel pentru a încuraja negocierile de pace relansate la sfârșitul luni iulie și pentru a evoca crizele regionale, potrivit ministerului său.