În ritmul actual de dezvoltare, economia Chinei o va depăși pe a Americii peste nouă ani

Shanghai Foto: wikipedia

Shanghai
Foto: wikipedia

Conform datelor Băncii Mondiale, citate de Forbes, Produsul Intern Brut al Chinei a ajuns la 8,22 trilioane (8.220 miliarde) de dolari. Produsul Intern Brut al Statelor Unite ale Americii este 15,68 trilioane (date din 2012).

Economia Chinei crește cu circa 10% anual, în timp ce economia SUA cu doar 2-3 procente. Aceasta înseamnă că, în ritmul actual de creștere, ar fi necesari nouă ani ca puterea asiatică să devină și prima putere a lumii, din punct de vedere economic. Se estimează, însă, că balansul de putere se va produce chiar mai devreme, peste șapte ani, adică în 2020, întrucât PIB-ul Chinei va crește într-un ritm mai accelerat, în timp ce creșterea economică a Americii se va menține spre 2,5%. Astfel, în 2020, PIB-ul SUA va fi de cca. 19,1 trilioane, iar al Chinei mai aproape de cifra rotundă, de 20 de trilioane.

Cu toate acestea, raportat la populație, PIB-ul SUA va rămâne net superior, cu 50 – 60.000 de dolari pe cap de locuitor, față de numai 10.000 de dolari pe cap de locuitor, în cazul Chinei, a cărei populație este de 1,4 miliarde de locuitori (față de 316,5 milioane locuitori ai SUA).

China a înregistrat un avans fenomenal în construcția de autostrăzi. În anul 1990 avea doar 271 de kilometri de autostradă, iar în prezent a ajuns la… 85.000 de kilometri, depășind cu mult rețeaua de autostrăzi a SUA (76.000 km).

Loading

Comments

comments