Gabriel Resources amenință România cu un litigiu „pentru mai multe încălcări ale tratatelor internaționale de investiții”

ciocanGabriel Resources Ltd., compania din spatele Roșia Montană Gold Corporation anunță, printr-un comunicat distribuit de Market Watch, că „ia act de declarațiile în media din România, făcute în această dimineață, de primul-ministru si alți miniștri ai Guvernului român”, conform cărora proiectul de lege cu privire la proiectul Roșia Montană urmează să fie respins înainte de dezbatere, de către cele două camere ale Parlamentului”.

„În pofida faptului că Guvernul a aprobat proiectul de lege în ședința din 27 august, iar ultimele sondaje indică o majoritate favorabilă continuării proiectului, se pare că Guvernul a instituit proceduri de urgență pentru a opri orice dezbatere în Parlament.

Gabriel Resources va încerca să obțină confirmarea urgentă a declarațiilor efectiv realizate și clarificarea impactului asupra procesului de autorizare a proiectului. În cazul în care proiectul de lege este respins, atunci Compania va evalua toate acțiunile posibile, inclusiv notificarea oficială cu privire la intențiile sale de a deschide un litigiu pentru mai multe încălcări ale tratatelor internaționale de investiții”, se mai spune în comunicat.

Loading

Comments

comments