Elevi români medialiați și la Olimpiada de Chimie, în competiția de la Moscova

Participarea elevilor români la a 45-a ediție a Olimpiadei Internaționale de Chimie, desfășurată în perioada 15 – 24 iulie 2013, la Moscova, a îmbogățit palmaresul țării noastre cu trei medalii de argint și o medalie de bronz, informează un comunicat al Miniserului Educației.

Medaliată cu argint și la ediția precedentă, Maria Andreea Filip (clasa a XI-a/Liceul Internațional de Informatică din București) a reușit aceeași performanță și în acest an. Ceilalți doi elevi distinși cu medalii de argint sunt Adrian Murgoci (clasa a XII-a/Colegiul Național „Mihai Viteazul” din București) și Dumitru Călugăru (clasa a X-a/Colegiul Național „Tudor Vladimirescu” din Târgu Jiu). Medalia de bronz a intrat în posesia luiMihai Grigore Prună (clasa a XII-a/Colegiul Național „Vasile Lucaciu” din Baia Mare).

La competiția din acest an au participat 279 de concurenți din 77 de țări. Olimpicii români se întorc în țară joi, 25 iulie, ora 1.50 AM, pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă”.

Loading

Comments

comments