Aflată în vizită prin Maramureș, după ce a făcut o paradă de costume populare de oșancă, Elena Udrea a vrut să se spovedească. „M-am atașat prea mult de ele. Mă imaginez cum mă arăt Lui -știți voi cui- și El nu ezită, le smulge de pe mine și… știți ce urmează…”, le-a spus Udrea celor care o însoțeau. După care, a plecat în căutarea unui preot care să îi asculte spovedania, fiindcă cei ai locului erau ocupați cu chiolhanul de Sântă Mărie. Și merse Udrea și merse… Până ce se întâlni cu un munte. La poalele muntelui adăsta o bătrână, cu brâul ei de lână. „Cum îi zice muntelui ăsta, fa?”, întrebă cu obidă Elena Udrea, deja vlăguită de drum lung și nesatisfăcută de neîndeplinirea obiectivului asumat. „Ziua bună și ție!”, i-o întoarse bătrâna. „Cum să-i spuie? Cireșica! Odată, era un restaurant la Cota 1500, de îi zicea așa, Cireșica. Dar, l-au mutat demuuult, taman la Litoral. L-au mutat, dar numele i-a rămas muntelui. Nime-n lume nu mai știe povestea asta, doar io, că-s bătrână, cu brâul de lână, cum mă afli. Dar dumneata încotro așa avântat, maică? Că doar nu vreai să ajungi la Cireșica?”. „Căutam un părinte cui să mă spovedesc…”, suflă Udrea. „Păi atunci, ai nimerit fest! Pe partea dosnică a muntelui vei afla o mânăstire țanțoșă, tătă numa-n aur poleită, ca păru lu matăluță. Starețul e tare de ispravă, fost marinar. Se ține cu… adicătelea păstorește multe măicuțe, tăte blonde, așa s-a nimerit. Vei afla măreția împărăției cerurilor sub patrafirul său”. Zis și făcut. Elena Udrea se porni iar la drum, revitalizată, până găsi dosul Cireșicii. Acolo, ce să vezi, exact cum îi spusese bătrâna cu brâul de lână, o mănăstire falnică, aurită, într-un picior. Razele soarelui se reflectau în coperiș și de aci în cosițele Elenei, care rămăsese gură cască. În poartă, o aștepta starețul, cu brațele-i vânjoase încrucișate. Pe semne, primise un sms de la bătrână, care, în brâul ei de lână ascunsese un smartphone. „Te așteptam!”, zise starețul. Nu se știe exact ce s-a mai întâmplat. Cert e că, după zile lungi de așteptare, însoțitorii Elenei Udrea din peregrinajul maramureșean și-au făcut griji, mai ales că telefoanele sunau, iar ei nu știau ce să răspundă la întrebările tuturor. Au pornit pe urmele ei și astfel, au ajuns la poalele muntelui, unde deteră de aceeași bâtrănă, cu brâul ei de lână. Întrebând-o, aflară că șefa lor tocmai se cazase, permanent, la mânăstirea Talpa Iadului. La mânăstire, în prag, îi aștepta chiar Elena Udrea, după cum se vede în fotografie. „Fraților, dați veste în toată țara că m-am călugărit și voi candida la președinție din partea acestui minunat sălaș! Aici voi locui de acum, aici îmi va fi sediul de campanie! Atât am să vă spun acum. Ah, încă ceva: să-i transmiteți lui Ponta  că poate să-și bage undeva brevetul ăla, că nu mai avem nevoie de el!”. Atât zise Elena Udrea, apoi le întoarse spatele tovarășilor săi și intră în mânăstire, fără a-i pofti și pe ei înăuntru. Câțiva jură că, pentru o clipă, prin poarta întredeschisă, l-au văzut pe stareț: era în tricou albastru!

Facebook

Google

Twitter

Linkedin

Comments

comments