Dosarul fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat, Alexandru Vișinescu, a fost cerut de Parchetul General

visinescu

Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție a solicitat joi Parchetului de pe lângă Tribunalul București dosarul având ca obiect denunțul formulat de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului și Memoria Exilului Românesc împotriva lui Alexandru Vișinescu, fost comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat în perioada 1956 – 1963.

Potrivit unui comunicat al Parchetului General, se va analiza oportunitatea preluării în vederea efectuării urmăririi penale de către procurori ai Secției de urmărire penală și Criminalistică.

Pe 7 august, Parchetul Militar de pe lângă Tribunalul Militar Teritorial București a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Parchetului de pe lângă Tribunalul București.

“În ceea ce privește încadrarea juridică a faptelor și eventuala incidență a normelor privind prescripția, acestea pot fi analizate numai după efectuarea de cercetări în cauză”, declară Parchetul General.

Alexandru Vișinescu este unul dintre cei 35 de torționari identificați de Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului.

Împotriva fostului comandant al Penitenciarului Râmnicu Sărat a fost depusă o sesizare penală pentru omor deosebit de grav, acesta fiind descris de foștii deținuți politici drept ‘un individ extrem de crud’.

În apărarea sa, Alexandru Vișinescu a negat orice vină pe care ar fi putut să o aibă, acuzând sistemul comunist și conducerea de la acea vreme.

În urma investigațiilor desfășurate în ultimele luni, IICCMER a identificat o serie de probe care indică faptul că, în perioada în care lt.-col. (r.) Alexandru Vișinescu a îndeplinit funcția de comandant al penitenciarului Râmnicu Sărat, respectiv 1956-1963, deținuții politici au fost supuși unui regim de detenție extrem de dur.

Potrivit IICCMER, acesta poate fi calificat drept unul de exterminare, prin raportare la condițiile inumane de detenție, care au dus în final la decesul unor deținuți politici aflați în executarea pedepselor privative de libertate în această închisoare.

Alexandru Vișinescu are 88 de ani și trăiește în București, chiar în apropierea sediului IICCMER.

Prin penitenciarul de la Râmnicu Sărat au trecut Ion Mihalache, vicepreședinte PNȚ, Corneliu Coposu, fost președinte PNȚCD, Ion Diaconescu, Victor Rădulescu Pogoneanu, precum și alte personalității politice. (Agerpres)

Loading

Comments

comments