Crin, Merkel, UE
Ieșirea PNL din USL și ceea ce a urmat, inclusiv demisia lui Crin Antonescu de la conducerea PNL și retragerea din cursa pentru Președinția României, au fost hotărâte de popularii europeni, adică de Angela Merkel, cancelarul Germaniei. Motivul este simplu: cu câteva luni în urmă, când a fost luată decizia respectivă, socialiștii aveau un scor mai bun în sondaje, iar popularii căutau, disperați, soluții pentru a rămâne la putere, păstrând președinția Comisiei Europene și în următorii cinci ani. Una dintre aceste soluții a fost disclocarea PNL din USL și din ALDE. Dacă popularii și socialiștii obțineau un scor egal sau foarte apropiat, cele câteva mandate ale PNL ar fi putut face diferența. Între timp, situația s-a schimbat, popularii au câștigat alegerile relativ detașat, dar la momentul discuțiilor cu liberalii nu se putea conta pe această răzgândire de ultim moment a electoratului european.
Singura necunoscută este dacă Antonescu a fost șantajat să accepte să nu-și vadă visul cu ochii sau a fost convins. Era limpede că o asemenea mișcare de trădare a electoratului va costa PNL la alegeri și îl va costa pe Antonescu ratarea obiectivului de a se instala în toamna acestui an, la Cotroceni. Rămâne de văzut dacă Johannis va fi candidatul „dreptei” și ce se va întâmpla dacă va câștiga. În mod normal, ar trebui să urmeze investiții germane MASIVE în România. Dacă investițiile vor urma, vom putea conchide că Antonescu a făcut un sacrificiu pentru țară, dovedind, în pofida numeroaselor critici ce i-au fost aduse, multe pe bună dreptate, că este un politician onorabil. Dacă nu vor urma investiții sau alte acțiuni ale Germaniei și Comisiei Europene (condusă de un popular) cu consecințe pozitive pentru România, pentru mine va fi limpede: a fost vorba de un șantaj. Leg acțiunile Germaniei față de România nu doar de înțelegerea cu Antonescu, ci și de victoria lui Klaus Johannis, fiindcă este limpede că Merkel are nevoie de un motiv bun, față de conaționalii săi, pentru a face din țara noastră „națiunea cea mai favorizată”. Or alegerea unui neamț președinte în România ar fi cel mai bun motiv.
Iată, însă, că, în pofida victoriei în alegerile pentru Parlamentul European, care teoretic tranșează problema președinției Comisiei Europene în favoarea lor, popularii au o problemă… din interior, care le-ar putea da toate planurile peste cap. Această problemă este reprezentată de conservatorii britanici (nu doar de cei britanici, dar în primul rând de aceștia). Săptămânalul german Der Spiegel a dezvăluit, citând surse apropiate discuțiilor care au avut lor, marțea trecută, la Bruxelles, între șefii de stat și de Guvern din Uniunea Europeană, că premierul britanic, conservatorul David Cameron, amenință cu un referendum privind ieșirea țării sale din Uniunea Europeană, dacă este ales președinte al Comisiei Europene actualul candidat al popularilor, luxemburghezul Jean-Claude Junker.
Chiar dacă Junker, susținut explicit de Angela Merkel, ar fi dispus să se sacrifice și să lase locul altui candidat conservator, lucrurile nu sunt așa de simple, trebuind să existe un motiv temeinic pentru o asemenea rotație. Nominalizarea fostului premier luxemburghez a fost un proces de durată, iar Junker a participat în campania electorală drept candidat al popularilor europeni pentru ședia Comisiei. Mazilirea sa ar reprezenta o trădare a electoratului, ce, cu siguranță, ar urma să fie exploatată la maximum de socialiști, la următoarele alegeri.
Totuși, între o „taxă politică” ce ar urma să fie decontată peste cinci ani și spectrul ieșirii Regatului Unit din Uniunea Europeană… sunt șanse bune ca Junker să cadă. Sunt șanse chiar ca președintele Comisiei Europene să nu mai fie un popular, ci, eventual, candidatul liberalilor europeni, Guy Verhofstadt, fost premier al Belgiei. Iar în acest caz, înțelegerea liberalilor români cu popularii europeni, ce se va concretiza prin ieșirea celor șase europarlamentari liberali din ALDE, formațiunea lui Verhofstadt, și intrarea în PPE, s-ar putea întoarce împotriva noastră, a României…