VIDEO. China este a treia țară din lume care ajunge pe Lună

iepurele de jadSonda spațială chineză Chang’e-3 a ajuns, sâmbătă, pe Lună, China devenind astfel a treia țară din lume care a reușit o aselenizare lentă, după SUA și fosta URSS, informează AFP, citând televiziunea publică CCTV.

Sonda spațială Chang’e-3 a atins solul lunar sâmbătă, într-o zonă numită Golful curcubeului, unde trebuie să plaseze un vehicul de explorare teleghidat denumit Iepurele de jad.

Reușita tehnologică, ce marchează o etapă importantă din ambițiosul program spațial al Chinei, este o premieră în ultimii 37 de ani: este vorba de prima aselenizare lentă efectuată de la misiunea sovietică Luna 24, din august 1976.

Procedurile finale de coborâre a modulului, de la o altitudine de 15 kilometri deasupra solului lunar, au debutat la ora 13.00 GMT și au durat 12 minute, potrivit imaginilor difuzate în direct de televiziunea publică chineză.

Lansatorul Changzheng, care a purtat sonda chineză, a decolat pe 1 decembrie de la baza de lansare de sateliți din Xichang (sud-vestul Chinei). Operațiunea de lansare a roverului Iepurele de jad a fost calificată atunci de oficialii chinezi drept “un succes”.

Milioane de chinezi au votat online numele roverului lunar, care face referire la mitologia chineză și au urmăritîn direct aselenizarea, chiar dacă evenimentul s-a produs în cursul nopții (1.30, ora Beijingului). Potrivit legendei, iepurele lunar – sau “Iepurele de câmp al Lunii”, întrucât limba chineză clasică nu face distincția între iepurele de câmp și iepurele de casă – trăiește pe Lună, unde pisează elixirul nemuririi într-un recipient. Animalul-farmacist o are drept însoțitoare pe Chang’e, zeița chineză a Lunii.

Odată cu această misiune, denumită Chang’e-3, China a realizat prima ei aselenizare “lentă”, în cadrul ambițiosului ei program spațial Chang’e, marcat deja de succesele realizate de două sonde lunare. Sondele Chang’e-1 (lansată în octombrie 2007) și Chang’e-2 (lansată în octombrie 2010) au permis, după plasarea lor pe orbită, efectuarea unor observații detaliate asupra Lunii.

Pentru a-și întări statutul de mare putere, China dorește să devină prima țară din Asia care va trimite un astronaut pe Lună, probabil după 2025.

Roverul Iepurele de jad, înzestrat cu panouri solare pentru a se alimenta cu energie, va avea sarcina de a efectua analize științifice și de a trimite pe Terra imagini în 3D cu satelitul natural al Terrei.

Vehiculul cu șase roți, care are o masă de 120 de kilograme, va fi plasat în Golful curcubeului, o zonă lunară încă neexplorată, potrivit Administrației spațiale chineze. Această zonă oferă condiții favorabile în privința expunerii la Soare și în privința posibilităților de comunicare cu Terra.

Roverul lunar chinezesc va fi operațional trei luni, în timpul cărora va putea să se deplaseze cu o viteză minimală de 200 de metri pe oră. (Mediafax)

 

Loading

Comments

comments