Canada îi clasifică drept teroriști pe rebelii sirieni
Încă o decizie politică la nivel înalt confimă cât de complexă și complicată este situația din Siria.
Canada a decis să înscrie pe lista organizațiilor teroriste Frontul al-Nosra, organizație reprezentativă în rândul rebelilor care luptă împotriva regimului dictatorial din Siria al președintelui Bashar al-Assad. Jabhat al-Nosra (mai apare scris al-Nusra) este considerată de Canada ca fiind afiliată al-Qaeda. al-Qaeda este cea mai puternică organizație teroristă din lume în acest moment. Pe cale de consecință, al-Nosra este organizație teroristă.
Alături de al-Nosra, Canada a etichetat drept teroristă mișcarea Al-Mourabitoun ce acționează în Sahel (regiune subsahariană a Africii, situată aproximativ la mijlocul distanței dintre Ecuator și Mediterana, care se întinde pe toată lățimea continentului, de la Atlantic la Marea Roșie, ca o bandă cu lățimea între 300 și 500 de km), fiind condusă de jihadistul algerian Mokhtar Belmokhtar.
Orice persoană sau organizație care realizează în Canada “tranzacții vizând bunurile sau finanțele” celor două entități “se expune unor sancțiuni severe”, a anunțat Ministerul canadian pentru Securitate Publică, într-un comunicat citat de Mediafax.
“Securitatea canadienilor este o prioritate pentru Guvernul nostru, iar crearea unei liste cu organizații teroriste transmite un mesaj ferm că activitățile teroriste nu vor fi tolerate”, a declarat ministrul canadian pentru Securitate Publică, Steven Blaney.
În total, Canada a înscris pe lista sa cu organizații teroriste 48 de grupări.