Azi începe oferta Romgaz pe Bursă

0e20c6951eSubscrierile din oferta Romgaz vor începe luni și abia de miercuri acestea vor fi operate în sistem, întrucât este nevoie de mai multe activități premergătoare, a declarat Gabriel Dumitrașcu, șeful Direcției de privatizări din Departamentul pentru Energie.

”Oferta Romgaz va începe luni, așa cum am stabilit, chiar dacă prospectul a fost aprobat în Adunarea Generală a Acționarilor abia vineri seară. De luni se vor putea face subscrieri, care vor începe să fie operate în sistem abia de miercuri. Până atunci se vor deschide conturi, se vor face lucrurile premergătoare. Oricum, până miercuri nu puteam face o comunicare privind situația subscrierilor. Băncile și consultanții implicați în acest proces ne-au dat asigurări că nu va fi nicio problemă să procedăm așa’, a spus Dumitrașcu.

El a precizat că, în acest fel, se rezolvă și conformarea la legislația din domeniu, care cere să treacă două zile lucrătoare între aprobarea prospectului și începerea ofertei. Dumitrașcu a subliniat, totuși, că legislația este neclară și există mai multe reglementări care nu sunt corelate.

Loading

Comments

comments