Atacul terorist de la Universitatea din Iași a fost comis de un bărbat care a fost internat de nouă ori în Spitalului de Neuropsihiatrie Socola
Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a detonat o bombă artizanală care se afla în rucsacul din spate, incidentul având loc în Amfiteatrul P6, corpul A, de la Universitatea Tehnica “Gh. Asachi”, Facultatea de Electronică și Telecomunicații, unde se desfășura examenul de licență.
Tânărul purta un ghiozdan în spate. În mână avea un buton de declanșare a explozibilului. El a amenințat că aruncă în aer Universitatea dacă nu vin polițiștii să discute cu el.
Câțiva dintre studenți l-au imobilizat, moment în care s-a creat un moment de panică, unii dintre aceștia, care susțineau examenul cu decanul facultății Bogdan Ion, leșinând.
Cu puțin timp înainte lectorul Daniel Mătăsaru, a ieșit din amfiteatru spunând că își aruncă paharul de cafea, moment în care a sunat la 112.
La fața locului se află echipe de pirotehniști, Serviciul Român de Informații (SRI). Bărbatul a fost imobilizat și dus la audieri. Nicio persoană nu a fost rănită, toți studenții au fost evacuați.
Bărbatul care a detonat un materialul explozibil are nouă internări la Spitalul de Neuropsihiatrie Socola.
Stan Oliver Florin, în vârstă de 38 de ani, a fost externat ultima oară pe 1 aprilie de la Spitalul de Neuropsihiatrie Socola.
Începând din 2006 el este pacientul unității medicale, din cauza unor ‘tulburări de schizofrenie paranoidă’, a declarat dr Lucian Burlea, directorul Spitalului de Neuropsihiatrie Socola.
Conform medicului, în cazul în care nu își iau medicația la timp, astfel de pacienți suferă de halucinații sau deliruri urmate de tentative de suicid ori crime.