Agenția Națională de Securitate colectează sute de milioane de adrese de e-mail
Agenția Națională de Securitate (NSA) din Statele Unite colectează sute de milioane de liste de contacte ale cetățenilor americani prin intermediul e-mailurilor sau al mesageriilor online, a informat luni cotidianul Washington Post, citând documente ale fostului consultant al NSA Edward Snowden, scrie AFP.
Într-o singură zi din anul 2012, NSA a interceptat 444.743 liste de e-mailuri de pe conturi Yahoo!, 82.857 de conturi Facebook, 33.697 conturi Gmail și 22.881 ale altor servicii de internet, precizează Agenția Națională de Securitate într-un raport publicat de ziarul american.
Extrapolat pe un an întreg, aceste date corespund colectării a 250 de milioane de liste de contacte de e-mail anual. Ceea ce înseamnă că milioane, dacă nu zeci de milioane de americani sunt vizați de această colectare, au subliniat pentru cotidianul amintit doi responsabili cu rang înalt din cadrul spionajului american.
Aceste liste conțin mai multe informații decât desfășurătoarele convorbirilor telefonice, pentru că în aceste contacte de e-mail există, de asemenea, numere de telefon, adrese fizice, informații economice sau familiale și, câteodată, primele rânduri ale unui mesaj.
NSA interceptează aceste liste ‘în zbor’, când au loc în schimburi pe internet, decât ‘în repaus’, pe serverele calculatoarelor. Din acest motiv, agenția nu are nevoie să informeze grupurile internet care adăpostesc aceste informații, ca Yahoo!, Google sau Facebook.
Agenția le interceptează plecând de la puncte de acces situate ‘peste tot în lume’, dar nu în Statele Unite, au precizat responsabilii amintiți. Fapt ce îi permite NSA să ocolească interdicția de a intercepta informații despre cetățenii americani pe teritoriul Statelor Unite, au explicat ei.
Cu începere din luna iunie și după primele dezvăluiri din presă cu privire la programul de supraveghere condus de agenția care se ocupă de interceptarea comunicațiilor, NSA se află în centrul unei polemici legate de amploarea colectării de informații ce a determinat-o să încalce legile privind libertățile civile și viața privată a americanilor.
Această controversă, de care s-au folosit senatorii și membrii Camerei Reprezentanților, l-a determinat pe președintele Barack Obama să promită mai multă transparență și să anunțe pe 9 august că a ‘luat măsuri ca să existe (…) garanții reale pentru prevenirea abuzurilor și protejarea drepturilor poporului american’.