Banca Mondială: firmele din România au un regim de plată a taxelor mai prost decât cele din Botswana, Afganistan, Bangladesh
O firmă din România face în fiecare an 39 de plăți către stat în contul taxelor și contribuțiilor, de 3 ori mai multe față de media UE, pentru care pierde 200 de ore, iar cea mai mare parte din povara fiscală este distribuită pe muncă, potrivit unui raport publicat de Banca Mondială (BM) și citat de Mediafax.
România se află pe poziția 134 în clasamentul Paying Taxes 2014, raport realizat de Banca Mondială și compania de consultanță și audit PwC. Anul trecut, România ocupa locul 136.
Potrivit raportului BM, România este devansată în top de Bulgaria (locul 81), Republica Moldova (95), Botswana (47), Afganistan (98), Bangladesh (100) sau Bhutan (104).
Raportul analizează ușurința plății taxelor în 189 de economii din întreaga lume prin luarea în calcul a trei mari indicatori: rata totală de impozitare, care măsoară ponderea taxelor și contribuțiilor suportate de către o firmă ca procent din profit; timpul necesar conformării cu legislația fiscală, adică numărul de ore pe care le alocă firma în cauză pentru a respecta obligațiile de raportare și de plată a taxelor impuse; și numărul de plăți pe care trebuie să le facă o companie pentru a-și îndeplini obligațiile fiscale.
România și-a îmbunătățit poziția în clasament prin reducerea numărului de ore pentru conformarea cu legislația fiscală la 200 pe an, potrivit unui comunicat transmis miercuri de PwC.
Acest lucru face din România a treia cea mai bine clasată țară din Europa Centrală și de Est din punct de vedere al timpului necesar conformării cu legislația fiscală, după Estonia și Lituania, dar înaintea Slovaciei (207 ore), Sloveniei (260 de ore), Ungariei (277 de ore), Poloniei (286 de ore), Cehiei (413 ore) și Bulgariei (454 de ore).
“Cu toate acestea, situația României este îngreunată de slaba utilizare a posibilităților de plată online, ceea ce face din România în continuare țara cu cel mai mare număr de plăți de taxe într-un an din Europa Centrală și de Est – 39. Chiar dacă acest indicator s-a îmbunătățit în ultimul an, fără o reducere în continuare a numărului de plăți nu vom putea îmbunătăți substanțial poziția în clasamentul Paying Taxes”, a declarat în comunicat Mihaela Mitroi, liderul departamentului de taxe și consultanță juridică din cadrul PwC România.
La nivelul UE, numărul mediu de plăți fiscale este de 13,1, de trei ori mai puține decât în România, iar numărul mediu de ore necesare pentru conformare este de 179.