Israelul alocă 3 miliarde de dolari pentru a bombarda Iranul

israel-lineoffighterjets

Israelul va aloca anul acesta aproximativ 3 miliarde de dolari pentru pregătirea unui atac asupra Iranului, scrie publicația israeliană Haaretz, citând trei membri ai Knessetului, Parlamentul israelian, care au participat la audierile asupra bugetului național de apărare. Mai mult, premierul israelian, Benjamin Netanyahu, și ministrul Apărării, Moshe Ya’alon, au ordonat armatei să se pregătească pentru un eventual atac asupra instalațiilor militare iraniene.

Într-un discurs rostit la Universitatea din Tel Aviv, Ya’alon declara recent că, în momentul de față, sprijină ideea declanșării unilaterale a unor lovituri militare împotriva Iranului, după ce s-a convins că administrația de la Washington nu va face acest lucru, mai precizează Haaretz. “Credem că Statele Unite ar trebui să conducă această campanie contra iranienilor. Americanii au demarat însă convorbiri cu Teheranul și, din nefericire, în negocierile care au avut loc în bazarul persan, iranienii au fost mai buni. În concluzie, trebuie să ne comportăm în această privință ca și când nimeni în afara noastră nu ne poartă de grijă”, a declarat ministrul israelian.

Iranul și statele din Grupul “5+1” – Statele Unite, Franța, Marea Britanie, Rusia, China și Germania – au încheiat anul trecut, la sfârșitul lunii noiembrie, un acord interimar pentru șase luni, care prevede înghețarea activităților nucleare iraniene considerate sensibile, în schimbul anulării unora dintre sancțiunile economice internaționale impuse Teheranului. Noi negocieri au fost lansate la începutul acestui an, țările din Grupul “5+1” încercând să obțină un acord general prin care să fie garantată natura exclusiv pașnică a programului nuclear iranian.

Ales în luna iunie a anului trecut, noul președinte iranian, clericul moderat Hassan Rouhani, a declanșat o ofensivă diplomatică fără precedent în vederea apropierii de Washington și de Uniunea Europeană, în încercarea de a pune capăt izolării internaționale a țării sale. Rouhani a declarat că țara sa nu va produce niciodată arme de distrugere în masă, dezvoltând doar tehnologie nucleară civilă. El a amintit însă în permanență că ayatollahul Ali Khamenei este cel care deține ”toate puterile și are autoritatea totală” în chestiunea nucleară, precizând, de asemenea, că Iranul nu va face concesii în privința a ceea ce consideră a fi dreptul său de a dezvolta un program nuclear civil.

De cealaltă parte, eforturile lui Rouhani de a seduce Casa Albă și puterile europene nu sunt văzute cu ochi buni de Israel, care consideră că viziunea noului lider de la Teheran în privința distrugerii statului evreu coincide cu cea a predecesorului său conservator, Mahmoud Ahmadinejad. Alarmat de perspectiva unei apropieri între Iran și Occident, premierul Netanyahu a avertizat asupra “capcanei” întinse de liderii iranieni, care ar încerca să câștige timp pentru a produce arme nucleare, așa cum a procedat Coreea de Nord, cu opt ani în urmă. Mai mult, vizibil iritate de fatul că administrația Obama negociază cu Iranul, autoritățile de la Tel Aviv au criticat vehement politica lipsită de agresivitate a Statelor Unite în dosarul nuclear iranian și au amenințat că își rezervă dreptul de a ataca Iranul.

Loading

Comments

comments