Homosexualii nu vor avea dreptul să intre în țările arabe

Imagine: mediabistro.com

Imagine: mediabistro.com

Statele din Golf se pregătesc să introducă teste medicale pentru cetățenii străini pentru a-i detecta pe homosexuali și a-i opri să pătrundă pe teritoriile lor. Kuweit, Bahrein, Qatar, Oman, Arabia Saudită și Emiratele Arabe Unite au scos deja homosexualitatea în afara legii și se pregătesc să-și înăsprească poziția în această privință.

În momentul de față, în Kuweit a fost creat un test medical utilizat pentru a depista homosexualii și a le interzice acestora să intre în țările care fac parte din Consiliul de Cooperare din Golf (CCG), a declarat Yousuf Mindkar, director pentru Sănătate Publică la Ministerul kuweitian al Sănătății, citat de Mail Online. “Centrele de sănătate desfășoară deja controale medicale de rutină pentru a evalua starea de sănătate a expatriaților, atunci când aceștia vin în statele membre ale CCG. Vom adopta măsuri și mai stricte, menite să ne ajute să depistăm homosexualii, cărora li se va interzice apoi să pătrundă pe teritoriul Kuweitului sau al celorlalte țări din CCG”, a declarat el.

În zona Golfului, toleranța față de homosexuali este minimă. Cei care iau parte la acte homosexuale în Kuweit și au vârsta sub 21 de ani pot primi până la 10 de ani de închisoare. Potrivit BBC, pentru că a publicat un articol considerat solidar cu cauza homosexualilor, ziarul The Week, din Oman, a fost suspendat la începutul acestei luni.

Loading

Comments

comments